Eveniment

Încă un OUG: Ministerul pentru Afaceri vrea să regândească programele pentru finanţarea companiilor româneşti la început de drum şi să înfiinţeze un târg al IMM-urilor şi un accelerator. Programul Start-Up Nation, sub semnul întrebării

Încă un OUG: Ministerul pentru Afaceri vrea să...

Autor: Alex Ciutacu

10.06.2019, 15:40 394

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat vrea să regândească programele de finanţare nerambursabilă şi susţinere pentru companiile antreprenoriale la început de drum şi propune înfiinţarea unui târg al IMM-urilor şi al unui accelerator pentru businessuri, în cadrul unui nou proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat vineri pe site-ul instituţiei.

Astfel, potrivit propunerii de OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru perioada de programare 2020-2027, se prelungeşte perioada de implementare a programelor de sprijin şi se introduc alte noi programe de sprijinire a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, se arată în nota de fundamentare.

Prin urmare, unul dintre programele propuse de OUG se numeşte Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

„Programul urmăreşte promovarea spiritului antreprenorial, stimularea dezvoltării afacerilor şi ocupării forţei de muncă în domeniul IMM, facilitarea contactelor dintre potenţialii întreprinzători/întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) şi agenţii economici/instituţiile publice sau private care oferă servicii pentru sectorul IMM, în scopul creşterii numărului întreprinzătorilor de succes şi îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale IMM, stimularea şi susţinerea IMM în activităţile de export, promovarea produselor şi serviciilor româneşti, stimularea şi susţinerea internaţionalizării IMM”, arată documentul semnat de ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea,  şi avizat de ministrul Economiei, Niculae Bădălău, ministrul Finanţelor, Eugen Tedorovici, ministrul Justiţiei, Ana Birchall şi preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

OUG-ul menţionează că programul este parte integrantă a Săptămânii Europene a IMM-urilor, o campanie de promovare a antreprenoriatului în Europa şi de informare a natreprenorilor despre ajutorul de care pot beneficia la nivel euroepean, naţional şi local.

Al doilea program pe care îl propune proiectul legislativ reprezintă un program de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

„Programul are drept scop sprijinirea realizării de investiţii în companiile beneficiare în vederea creşterii accelerate a acestora pe termen scurt şi mediu. Programul se desfăşoară în continuarea Programului Româno-Elveţian pentru dezvoltarea IMM-urilor, conform prevederilor Acordului de proiect semnat de Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice din Elveţia şi Guvernul Romaniei, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei – prin Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism şi Acordului de implementare semnat la 16.01.2014 de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei – prin Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism cu privire la Programul româno-elveţian pentru IMM-uri. Beneficiarii vor fi exclusiv IMM-uri”, potrivit documentului.

OUG-ul semnat şi de premierul Vasilica-Viorica Dăncilă susţine că aceste măsuri sunt necesare şi încurajate de Comisia Europeană.

Programele vor fi implementate pe fonduri bugetare, nu pe fonduri europene, potrivit informaţiilor din piaţă. Momentan, Programul Startup Nation şi modul în care acesta s-ar împleti cu noile programe, sunt sub semnul întrebării.

„În prezent, performanţa generală a României în ceea ce priveşte accesul la finanţare este sub media europeană. Întreprinderile, în special la începutul activităţii, nu sunt adesea capabile să demonstreze în faţa finanţatorilor bonitatea lor financiară, întrucât, de exemplu, nu dispun de garanţii suficiente, şi, de asemenea, nici soliditatea planurilor lor de afaceri, întrucât nu au performanţe economice dovedite. Ca urmare a asimetriei informaţiilor, este posibil ca piaţa financiară să nu ofere finanţarea de care aceste întreprinderi, mai ales mici şi mijlocii, au nevoie. În acest context, Comisia Europeană recomandă autorităţilor române să ia în considerare implementarea unor măsuri de încurajare a acestor tipuri de investiţii. Neadoptarea cadrului legal de reglementare constituie o situaţie excepţională care ar conduce la pierderea unor sume importante de bani alocate programelor de sprijinire a întreprinderile mici şi mijlocii corelată cu creşterea şomajului în rândurile populaţiei active a României, precum şi riscul de neangajare al tinerilor absolvenţi ai învăţământului terţiar”, motivează OUG-ul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO