Eveniment

Ovidiu Palea, Provita: Reforma medicală trebuie să pună la masă statul şi privatul ca parteneri. Medicina privată mondială se bazează pe asigurări medicale

Ovidiu Palea, Provita: Reforma medicală trebuie să pună la masă statul şi privatul ca parteneri. Medicina privată mondială se bazează pe asigurări medicale

Autor: Răzvan Botea

06.10.2021, 13:47 206

Ovidiu Palea, fondator şi director general al centrului medical Provita, a spus, în cadrul celei de-a şasea ediţii a ZF/NNDKP Legal & Tax, că statul şi mediul privat ar trebui să se aşeze la masă pentru a putea reforma sistemul medical.

„Reforma medicală trebuie să pună la masă şi statul şi privatul într-o alianţă şi nu într-o concurenţă fără sens, şi în care să găsim soluţii pentru pacient, până la urmă”,  spus Ovidiu Palea. El se referă la o reformă a sistemului de co-plată, care să mai ia din presiunea pe sistemul public.

„În clipa de faţă privatul stoarce buzunarul pacientului ca să îşi plătească sănătatea. Medicina privată mondială se bazează pe asigurări medicale. Statul trebuie să deconteze o parte, privatul o parte. Medicina privată din buzunar o fac orientalii, ruşii, dar la noi nu ar trebui să fie cazul”

ZF împreună cu casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) organizează astăzi, 6 octombrie, cea de-a şasea ediţie a evenimentului Tax & Legal. Tema de anul acesta este „Care va fi impactul PNRR în economie şi business; care sunt schimbările fiscale şi legislative care vor veni?”

Ce a mai spus Ovidiu Palea în cadrul evenimentului:

Noi am făcut un spital care face 200 de operaţii pe lună cu 9 milioane (de euro – n. red.). Sunt spitale din ţară care au investiţii de 80 de mil. şi fac 20 de operaţii pe săptămână cel mult. Este clar că statul nu este un bun administrator.

Ai nevoie de continuitate în reforme în  cazul PNRR. Dacă noi ne uităm la 6-7-10 ani de implementare a PNRR, o să fie zeci de guverne în aceşti ani, după cum arată lucrurile acum. Şi atunci ai nevoie de o continuitate a planului şi reformelor. Acest lucru e poate face doar dacă ai o independenţă a factorilor de decizie.

Dacă nu ai o agenţie naţională care se ocupă de implementarea PNRR, depolitizată şi care se ocupă de o continuitate a deciziei, nu se va realiza mai nimic. Trebuie să fim conştienţi că nu va întâmpla nici jumătate din ce e scris acolo ca reforme. Deja nu am făcut mare lucru, iar dacă realizăm jumătate este enorm.

Procentual, nici 10% din banii din PNRR nu merg în sănătate. Este un dezastru, mai ales că pandemia a fost un dezastru medical general. Ne concentrăm pe infrastructură, dar reforma trebuie să atragă, în primul rând, factorul uman. Este un deficit uriaş de factor uman în sănătate. De la infirmieri, la asistente şi medici, este un deficit uriaş.

Cu cine faci reformă medicală? Este nevoie de o schimbare, ca privatul să nu mai fie văzut ca o concurenţă, ci ca o soluţie. Dacă vă uitaţi la istoricul nostru, ca industrie medicală privată, imagistica este decontată de stat în privat merge foarte bine. Analizele de sânge merg foarte bine, dializa este privatizată aproape 100%, decontată de stat merge foarte bine, la fel radioterapia.

În clipa de faţă privatul stoarce buzunarul pacientului ca să îşi plătească sănătatea. Medicina privată mondială se bazează pe asigurări medicale. Statul trebuie să deconteze o parte, privatul o parte. Medicina privată din buzunar o fac orientalii, ruşii, dar la noi nu ar trebui să fie cazul.

 
AFACERI DE LA ZERO