Eveniment

(P) Lăcrămioara Diaconu, antreprenoare şi lider în sectorul energetic, vorbeşte despre rolul educaţiei executive în carieră

(P) Lăcrămioara Diaconu, antreprenoare şi lider în...
18.02.2022, 08:00 581

Lăcrămioara Diaconu – Pinţea este unul dintre liderii de succes ai sectorului energetic din România, având o experienţă de peste 20 ani acumulată pe plan local şi în străinătate. În prezent este implicată în procesul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, care a primit recent aprobare de la Comisia Europeană pentru un ajutor financiar în valoare de 2,7 miliarde de euro.

Pe lângă cariera clădită în domeniul energiei, aceasta a decis să îşi urmeze şi o pasiune pe care o împărtăşeşte cu cele două surori ale sale, şi anume, gastronomia. Astfel a venit ideea înfiinţării unui restaurant de casual fine dining, Noeme, care la scurt timp de la lansare a ajuns în top 3 restaurante din Bucureşti (conform clasamentului Tripadvisor). Sora Lăcrămioarei, Carmen Diaconu (head chef-ul Noeme), a obţinut nominalizarea Woman Chef of the Year în cadrul prestigioaselor premii Gault et Millau, ediţia 2019. 

Fie că a fost vorba de dimensiunea corporatistă sau de antreprenoriat, Lăcrămioara Diaconu a abordat întodeauna provocările cu încredere şi cu o gândire critică, ceea ce i-a deschis calea către numeroase reuşite. Aceasta povesteşte ca un rol important în dezvoltarea mentalităţii sale l-a avut educaţia executivă dobândită în cadrul programului de Executive MBA pe care l-a urmat, organizat la Bucureşti de WU Executive Academy.

Cred că a dobândi un set de cunoştinţe e un lucru, iar a dezvolta o gândire strategică bazată pe întrebări critice – `asking the right questions` şi pe găsirea soluţiilor potrivite – `problem solving`, este cu totul altceva. E un nivel superior care se deschide prin intermediul educaţiei executive şi care se dezvoltă ulterior prin consecvenţă în aplicarea acelor învăţăminte în deciziile de business de zi cu zi”, explică Lăcrămioara.

În cadrul programului, pornind de la studiile de caz pregătite de Harvard Business School, a căutat soluţii practice la provocările ridicate de autori şi a trecut prin toate domeniile cheie ale unui business, de la financial management, business, la government and macroeconomics, leading people & organizations etc.

Interacţiunea generată de dezbaterile cu profesorii şi colegii de EMBA i-a oferit încrederea că poate aplica o gândire strategică în orice situaţie viitoare, pentru a lua deciziile potrivite. Iar odată cu integrarea acestor cunoştinţe şi abilităţi, i-a fost mult mai uşor să exploreze teritorii noi şi să îşi stabilească obiective.

În dimensiunea corporatistă, au fost două lucruri pe care mi le-am propus. În primul rând, experienţa internaţională, pe care am avut-o lucrând atât în România, cât şi în Austria. În al doilea rând, mi-am dorit să am impact în sectorul energetic românesc astfel că, după privatizarea Petrom şi cei trei ani în boardul executiv al companiei, am trecut în alt board care gestionează probabil cea mai mare transformare din energie”, continuă Lăcrămioara.

Tot în timpul EMBA-ului i-a venit pentru prima dată cu ideea de antreprenoriat, fiind inspirată de colegii care erau deja antreprenori sau cochetau cu această provocare: „Mi-am propus să încerc senzaţia, în primă fază, lucrând la dizertaţia pentru absolvirea programului - o afacere de la zero în domeniul producerii vinurilor premium. Zece ani mai târziu am revenit la idee, dar cu alte coordonate şi cu un scop comun clar - al surorilor Diaconu de această dată - de a dezvolta un business de familie în care creativitatea, dorinţa de a experimenta şi ştiinţa lucrului bine făcut să fie la ele acasă. Aşa a apărut Noeme, restaurant cu bucătărie rafinată neastâmpărată”, încheie aceasta.

Având o tradiţie de peste 15 ani, programul de Executive MBA oferit de WU Executive Academy este cel mai important program de tip EMBA din Europa Centrală şi de Est. De asemenea, este clasat pe locul 34 mondial în clasamentul Financial Times EMBA Ranking 2021. În România, acesta are o comunitate de peste 400 de alumni.

Antreprenorii şi managerii care vor să îşi accelereze creşterea în carieră şi să îşi atingă obiectivele de business pot beneficia de burse de studiu în valoare de peste 115.000 EUR oferite de WU Executive Academy, parte a Universităţii de Economie şi Afaceri din Viena (WU) - cea mai mare universitate de business din Europa, în parteneriat cu Ziarul Financiar, pentru programul pe care universitatea austriacă îl organizează anual în Bucureşti.

 

Înscrierile pentru burse au loc în perioada 1 februarie – 25 mai şi se fac prin completarea aplicaţiei online. Mai multe informaţii despre înscriere puteţi găsi pe www.zf.ro/ExecutiveMBA.  

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO