Câteodată parcă-ţi pare rău de cei care ascultă încontinuu aceeaşi melodie. Mai ales dacă-ţi sunt apropiaţi.
În egală măsură, te enervează radio-urile care au zilnic acelaşi playlist. De parcă zici că au contract cu casele de discuri. Ups. Au. Ce ziceţi de cei care beau acelaşi vin de ani de zile? Aici, clar, e din convingere. Una discutabilă, e drept. „Beau din ăsta, că mi-a spus mie cineva (un unchi, un ofiţer de securitate, fratele unui prieten care lucrează la cramă, un şef de sală ş.a.m.d.) că e singurul în care nu se pune nimic”, „beau din asta ca e bun rău, nu te doare capul a doua zi”.
Bine, să nu mai râdem de cei care nu înţeleg realitatea aşa cum e ea, de fapt. Dar atunci ce să spunem de oameni „întregi” la minte care încă mai cred că există o corelaţie strictă între calitatea vinului şi tipul de îndopuire sau varianta de ambalare/îmbuteliere? Subliniez – strictă.
Adică, de exemplu, vinul cu screwcap (capac metalic cu filet) este “ieftin şi prost”.
Păi, nu prea mai e aşa de vreo 2 decenii.
Producătorii aflaţi în regiuni în care dopul de plută ajunge greu şi se păstrează greu, cei care au o altă viziune despre cum trebuie să ne purtăm cu mediul înconjurător (pluta este coaja unui stejar; cork - quercus – stejar) sau, pur şi simplu, cei care nu vor să joace la loteria celor cinci procente cu “defect de dop” din totalul cantităţii de vin îmbuteliat din lume, toţi aceştia apelează la screwcap. Şi sigilează cu el îmbutelieri cu vinuri foarte scumpe. Desigur, prea puţine destinate învechirii. Dar, bine de ştiut, raportul dintre vinurile de băut imediat după cumpărare şi cele „de păstrat” este zdrobitor (!) în favoarea primei opţiuni. Ce spun eu în multe cuvinte e că „vehemenţii” conservatori (fără platformă) sunt ridicoli.
Respingerea a priori a unor metode şi materiale adaptate zilelor noastre, e aproape un păcat. Mai poate fi găsită, printre argumentele celui care respinge adaptarea, nevoia de a se poziţiona social prin ceea ce consumă. Dop de plută = nobil, screwcap = om de rând.
Eu, unul, n-am avut niciodată nici o ezitare de a căuta vinul bun sub orice fel de dop şi în orice formă ar fi fost acesta ambalat/îmbuteliat.
Da. Am ajuns la subiect. Astăzi, producătorii de vin caută disperaţi ambalaje pentru vinurile lor, inclusiv „sticla” de plastic. Gazul scump şi toata criza cauzată de război împinge vinarii în acest vârtej. Vinul nu poate aştepta. Piaţa nu poate aştepta. Într-o variantă mai evoluată decât PET-ul clasic, cu forme şi culori extrem de asemănătoare cu sticla... de sticlă, ne vom întâlni la raft în viitorul foarte apropiat, cu astfel de recipiente. Şi poate cu altele care abia sunt la stadiul de invenţie. Le vom respinge? Să nu uităm că şi sticla însăşi e o invenţie relativ nouă pe scala timpului istoric al vinului din vitis vinifera: din vreo 8.000 de ani de păstrat / transportat vin, în doar ultimii 300 s-a folosit sticla (cât, unde, cine, e o alta discuţie) (v. vinul.ro )
Mi-aduc aminte de primul bag-in-box (BIB) din România lansat prin 2002, cred. Carl Reh Winery, crama Oprişor de astăzi. Puseseră oamenii vinul de export pentru Germania in BIB; era impecabil. Fiind şi primul ambalaj de acest tip îl listez eu frumos în primul magazin specializat din România, Vinexpert (pe atunci era în proprietatea mea, abia în 2010 am făcut exit total). Ei, ce să vezi, nu îmi reproşează mie un client (pe care abia-l convertisem de la vin vărsat de la cramă la vin îmbuteliat) „că nu se face ca un magazin specializat să găzduiască produse destinate... ”... chiar cui?! Am mai scris despre asta. Poţi fi „tatăl lui cinci stele”, dacă vrei să faci o petrecere cu prieteni la cota 2.000 sau în Deltă, iei BIB şi te bucuri de toate avantajele pe care le aduce acesta. Nu înlocuieşte sticla de vin destinată unei seri cu catifea, lumânări şi muzică clasică. Nu. E pentru momente în care te gândeşti la petrecere fără prea multe convenţii. Este, în egală măsură, pentru cei care sunt atenţi la amprenta de carbon, la consumul de apa din producţie şi, ulterior, la reciclarea deşeurilor. Şi ce să vezi, cel mai „eco” ambalaj este BIB-ul. Dar nu e un marker de clasă.
Demonstraţia aceasta nu este pentru a trece în totalitate la vinul ambalat astfel ci, mai degrabă, ceva care să ne ferească de greşeala de a respinge „declaraţia de intenţie” a BIB-ului avant la lettre.
Este foarte adevărat că, până nu demult (şi astăzi încă mai des decât ne-am dori), suficient de multe vinuri care nu erau de rangul îmbutelierii la sticlă, eşuau în punga din carton.
Ei, aici intervine rolul Azoc Star / Smurfitt Kappa.
De 7 ani, organizând concursuri de vinuri la BIB, a reuşit să pună lumină pe vinurile categoriei, obligând la o creştere a calităţii, dar şi favorizând o creştere a consumului bazat pe informaţie şi încredere intermediată.
Ca martor al celor şapte ediţii, pot spune că paradigma este, practic, astăzi, alta.
Aşa se face că, anul acesta (2023), vinurile prezentate în concurs au fost foarte bune, nu am găsit neajunsuri decât la câteva probe, iar impresia generală a fost încurajatoare.
Am selecţionat pentru Dvs. dintre vinurile care au punctaje mari şi „alegerea Preşedintelui” (organizatorul Cătălin Costiniuc), 12 la număr.
În pregătirea întâlnirilor din primăvară, ieşirilor în aer liber, astăzi vă prezint primul set.
Staţiunea Bujorul - Aligote 2022, sec, 13,8%
Deşi producătorul scrie „sec”, te-nvăluie o senzaţie de dulce - sigur amplificată de nivelul ridicat de alcool şi de fructele foarte bine coapte: nectarine, pere, cantalup. Retronazal, aromă de coajă de portocală şi pişcoturi.
Ideal pentru finger food chinezeşti, costiţe ţinute-n baiţ cu bere neagră, condimente, miere.
Nu are tipicitatea de soi pentru cei care vor „Aligote de peşte”, în schimb este băubil şi potrivit la deserturi uşoare. Gustos.
Domeniile Bohotin - Sauvignon Blanc 2021, sec
Dezvoltarea plantaţiilor din Bohotin a fost o idee strălucită a celor care au parcurs desprinderea totală de Bucium Iaşi.
Vinul nu subscrie nici stilului Sauvignon Blanc de Lume Nouă, nici celui „mai aşezat” din Franţa, cu toate că nasul surprinde note bogate de urzici şi măr (poate nu cel mai verde). Gustul este augmentat de o aciditate remarcabilă care subliniază bine prunele goldane şi cireşe albe confiate. Paradoxal, după nota confiată, apar ierburi aromatice, iar post-gustul este dominant de senzaţia caldă a unui alcool în care se lăfăie o gutuie tare.
Crama Gîrboiu - Varancha Sauvignon Blanc 2021, sec, 13.5%
Cu arome foarte serioase (mai ales, nu-i aşa, pentru bag-in-box ?!)â, verde de frunze, asparagus. Gust – lămâie rasă. Un sfert de strop de migdală. Glumesc. O undă, o boare, plăcut amăruie.
Senzaţia, în ansamblu, este de dulceaţa de bergamote şi cireşe albe amare.
Bine răcit, trimit cu gândul la ace de pin şi fructe de kaki. Fantastic la drob, stufat şi la piftie de pasăre.
Domeniile Ostrov – Chardonnay 2022, demisec, 13%
Chiar şi cu zahăr rezidual puţin mai mare, Chardonnay-ul e Chardonnay. Citrice Sicilia. Condimente dulci. Peltea. Piersici coapte. Caise târzii. Nucă verde. Lămâiţă şi păstură apicolă.
Născut pentru a însoţi o ciulama scăzută de pui din curte, cu mărar strecurat pe ascuns, îmbunătăţită cu chimen întreg (o blasfemie pentru bucătarii familiei, dar un succes gustativ) şi, de undeva, pe undeva, un usturoi bun, mic şi lipicios. Adică, românesc.
Cred că s-ar descurca şi cu un caras prăjit, un peşte dulce.
Casa de vinuri Beciu – Strop de grai Red Cuvee 2021, sec, 14.5%
Combinaţie prună mică, prună roşie, aronia coapte, ciocolată cu vişine.
Un vin roşu pe care ai fi fost bucuros să-l întâlneşti la sticlă acum nişte ani. Cred că principalul atribut pentru care a primit punctaj mare este această răzvrătire a unor note proaspete peste alcool, peste fructul extrem de copt.
Cert este că post-gustul este lung şi cumva, aromat.
Ce i-ar lipsi unei seri răcoroase, cu bucăţele de miel pe plită şi o pâine grea, în ţest?!
Nimic. Decizia noastră de a ne lua „liber” de la convenţionalul confecţionat conjunctural. Adică, pe scurt, n-ar fi bine să mai ieşim din şablon?!
Viile Budureasca – Red Cuvee 2021, demisec, 14%
Un vin aproape... franţuzesc, dacă n-ar avea accente australiene.
Buuun. Un vin puternic, în care se amestecă fructe, condimente şi fum. Taninurile sunt încă „la luptă”, dar picnicurile ar putea însemna şi carne la grătar – şi ştim ce „bestiar” pot pune românii în joc – care înmoaie caracterul războinic al acestora.
Finalul este dominat de coacăze, vanilie, cuişoare, ciocolată.
La Bag-in-Box?! Ei bine, da.
Vinurile pot fi găsite în retail, Horeca şi pe site-urile producătorilor.
Va urma.
