• Leu / EUR4.9022
  • Leu / GBP5.4884
  • Leu / USD4.5747
Eveniment

Pandemia opreste Forumul Economic de la Davos. Evenimentul a fost amânat pe fondul situaţiei incerte create de COVID-19

Pandemia opreste Forumul Economic de la Davos. Evenimentul a fost amânat pe fondul situaţiei incerte create de COVID-19

Autor: Mihai Draghici

20.12.2021, 14:40 58

Forumul Economic Mondial, care urma să se desfăşoare în ianuarie în orăşelul elveţian Davos, a fost amânat din cauza situaţiei incerte generate de pandemie, anunţă organizatorii evenimentului, conform cotidianului Le Figaro şi postului CNBC.

Decizia a fost luată în contextul riscurilor generate de răspândirea noii tulpini a virusului SARS-CoV-2, Omicron.

Forumul Economic Mondial - Davos, care abordează teme economice, politice şi din domeniul diplomaţiei, ar urma să fie reprogramat "la începutul verii", potrivit organizatorilor.

"Forumul Economic Mondial va amâna reuniunea anuală de la Davos, Elveţia, în contextul continuării incertitudinii generate de tulpina Omicron. Acum, plănuim să organizăm reuniunea la începutul verii", au comunicat organizatorii.

Între timp, vor fi organizate o serie de seminarii online intitulate "Starea Lumii", care se vor concentra pe "identificarea de soluţii la cele mai presante provocări mondiale", precizează Forumul Economic Mondial.

Anul acesta, reuniunea Forumului Economic Mondial, programată în Singapore, a fost anulată, din cauza noilor tulpini de coronavirus. În schimb, Forumul Economic Mondial a organizat în ianuarie 2021 evenimentul "Agenda Davos", prin videoconferinţă. Reuniunea Specială Anuală era programată în august în Singapore, din cauza situaţiei epidemice din Europa. Însă organizatorii au decis în luna mai anularea reuniunii.

Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9022
Diferență: -0,0286
Ieri: 4.9036
Azi: 4.5747
Diferență: 0,3884
Ieri: 4.5570
Azi: 5.4884
Diferență: 0,1734
Ieri: 5.4789
Azi: 4.9405
Diferență: 0,4452
Ieri: 4.9186