Eveniment

Parc industrial in Covasna

25.07.2003, 00:00 23



Consiliul Judetean (CJ) Covasna a aprobat o hotarare privind infiintarea unui parc industrial in Sfantu Gheorghe, studiul de fezabilitate urmand sa fie finalizat in toamna, astfel ca in 2004 parcul sa fie deschis pentru primii investitori, a declarat presedintele CJ Covasna, Demeter Janos. Demeter Janos a declarat ca autoritatile judetene au primit, recent, aprobarea Ministerului Economiei si Comertului pentru transferul in administrarea CJ Covasna a unui teren de aproximativ 12 hectare situat la cinci kilometri de Sfantu Gheorghe, astfel ca in curand vor putea incepe lucrarile pentru amenajarea parcului. De asemenea, Consiliul Judetean Covasna a aprobat, la inceputul acestei saptamani, o hotarare privind asocierea cu o societate comerciala care sa aiba ca unica activitate administrarea unui astfel de obiectiv. Potrivit sursei citate, pentru realizarea lucrarilor vor fi necesare fonduri de zece miliarde de lei, banii urmand sa fie asigurati din diferite fonduri externe, din fonduri guvernamentale, respectiv surse locale. Presedintele CJ a precizat ca in toamna va fi definitivat studiul de fezabilitate si un plan de afaceri, iar in 2004 parcul industrial de la Sfantu Gheorghe va fi deja deschis pentru primii investitori. Mediafax

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels