Eveniment

Parlamentul reexaminează legea privind reducerea CAS

Parlamentul reexaminează legea privind reducerea CAS

Autor: Valentina Postelnicu

25.08.2014, 00:00 94

Senatul şi Camera Deputaţilor vor dezbate săptămâna aceasta reexaminarea legii privind reducerea CAS la angajator, în urma cererii de reexaminare a legii transmisă de preşedintele Traian Băsescu. Deşi iniţial Opoziţia a strâns numărul necesar de semnături pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului şi Camerei Deputaţilor pe 18 şi 19 august, majoritatea a decis în şedinţa Biroului Permanent să amâne cu o săptămână sesiunea extraordinară pentru reexaminarea legii privind reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie. Mai mult, liderul senatorilor PSD Ilie Sârbu a anunţat că s-a stabilit şi un parcurs pentru această lege, astfel că până pe data de 6 septembrie poate fi promulgată, pentru a intra în vigoare de la 1 octombrie, aşa cum şi-a propus Guvernul. În urma amânării sesiunii extraordinare, liderii PNL şi PDL i-au acuzat pe cei din majoritatea parlamentară că nu doresc să promoveze reducerea CAS după ce actul normativ a fost respins de preşedintele Traian Băsescu. Senatul va dezbate în sesiunea extraordinară din 25 august şi un proiect al Guvernului pentru transpunerea directivelor europene în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, în Legea petrolului, precum şi în OUG 6/2014 privind calitatea de acţionar al statului la Transelectrica şi Transgaz. Biroul Permanent al Senatului şi-a însuşit propunerea Executivului ca acest proiect, depus în data de 9 iulie, să fie adoptat de urgenţă de Parlament.

Printre modificările legislative cuprinse în proiectul de lege ce va fi discutat în sesiunea extraordinară se află modificarea regimului juridic al reţelelor de transport, în sensul că noile reţele de transport de energie electrică care vor fi realizate din resurse proprii ale unui operator de transport nu mai reprezintă proprietatea publică a statului şi nu sunt incluse în domeniul public al acestuia, ele constituind proprietate privată a operatorului care a realizat investiţia.

Prin proiect se restrânge regimul de proprietate publică asupra conductelor de transport al gazelor naturale doar la nivelul Sistemului Naţional de Transport. Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul a solicitat preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu , printr-o scrisoare adresată Senatului, să analizeze posibilitatea demarării procedurilor necesare în vederea organizării unei sesiuni extraordinare în care să fie adoptat Proiectul de lege pentru modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012, a Legii petrolului 238/2004, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz“ - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative. În documentul înaintat conducerii forului legislativ se arată că România a avut termen până la data de 3 martie 2011 să modifice legislaţia în domeniu pentru a o pune în acord cu Directiva 2009/72/CE privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piaţa internă a sectorului gazelor naturale. Comisia Europeană a apreciat, însă, că modificările legislative adoptate de România nu asigură transpunerea totală a celor două directive şi a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu două acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor. Prin ambele cereri introductive, Comisia a solicitat Curţii să impună României sacţiuni cu titlu cominatoriu în valoare de peste 30.200 de euro pentru fiecare zi de întârziere în adoptarea măsurilor de transpunere a directivelor, de la data pronunţării hotărârii prin care se constată neîndeplinirea obligaţiilor. Preşedintele Traian Băsescu a semnat pe 27 iulie, cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care vizează diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, după cum urmează: 15,8% (de la 20,8%) pentru condiţii normale de muncă, 20,8% (de la 25,8%) pentru condiţii deosebite de muncă şi 25,8% (de la 30,8%) pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă.

Băsescu a solicitat reexaminarea legii trimisă spre promulgare, „din punct de vedere al oportunităţiiî, după ce a anunţat că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, spunând că este de părere că Guvernul are ca ţintă acoperirea deficitului rezultat prin micşorarea CAS prin creşterea taxei pe proprietate de 2-3 ori.

În plus, Băsescu a precizat că nu va promulga legea de reducere a CAS până nu va fi convins că măsura este sustenabilă economic.

Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO