Eveniment

Patronul Chocolat, Tudor Constantinescu, reţinut

Patronul Chocolat, Tudor Constantinescu, reţinut

Autor: Departamentul Social

13.11.2015, 08:32 5299

Patronii mai multor cluburi şi baruri din Bucureşti sunt vizaţi de o anchetă DIICOT pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, în care s-au făcut, joi dimineaţă, 43 de percheziţii, la toate punctele de lucru ale societăţilor Choco Ateneu SRL, Choco Moşilor SRL, Coza Nostra Art SRL , Theobroma Consult SRL, Theoprod Art SRL, Restaurante Tratoria Il Calcio SRL, Twins Downtown SRL, Twins Cafe SRL, Le Club Herăstrău SRL, Rubicon Floreasca SRL, care deţin localurile Chocolat, Tratoria Il Calcio, Fratelli, Le club etc, potrivit unor surse judiciare.

Aceştia ar fi operat prin diminuarea bazei impozabile cu ajutorul unor programe informatice de contabilitate ce permit ţinerea unei evidenţe contabile duble (una reală în care sunt evidenţiate veniturile adevărate şi una fictivă ce reflectă venituri diminuate şi cheltuieli majorate), au precizat sursele citate.

Coordonatorii grupului sunt, potrivit surselor, Tudor - Mihai Constantinescu şi cetăţeanul francez Jean Phillppe Pierre Luc Guilbert-Lassange, asociaţi la societăţile comerciale Choco Ateneu SRL, Choco Moşilor SRL, Coza Nostra Art SRL , Theobroma Consult SRL şi Theoprod Art SRL.

În anul 2006 aceştia ar fi achiziţionat, de la S.C. Solutions Center S.R.L. din Constanţa, programul informatic de contabilitate cu dublă gestiune, care se instalează pe casele de marcat.

Artizanii programului informatic de contabilitate ar fi comercializat şi pus la dispoziţie acest program, cu buna-ştiinţă, şi altor societăţi comerciale din piaţă, în aceleaşi scop al fraudării bugetului de stat.

Procurorii DIICOT au reţinut, vineri dimineaţă, patru persoane, printre care patronul Chocolat Tudor Constantinescu şi furnizorii programului informatic. Alte trei persoane au fost puse sub control judiciar.

Patronii localurilor care au folosit programul sunt suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la fraudă informatică, toate în formă continuată.

Prejudiciul este estimat provizoriu la 500.000 euro, însă, după finalizarea cercetăril​or, este foarte posibil să depăşească suma de un milion de euro, au mai arătat sursele citate.

Tudor Constantinescu arăta joi, într-un comunicat, că vrea să îi asigure pe toţi colaboratorii şi clienţii de corectitudinea şi transparenţa care au stat la baza afacerii sale şi că va colabora cu autorităţile pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

"Mulţumesc tuturor colaboratorilor şi clienţilor Chocolat, pe care vreau să îi asigur de profesionalismul, corectitudinea şi transparenţa care au stat întotdeauna la baza afacerii pe care am construit-o în ultimii nouă ani. În această perioadă, Chocolat a crescut, prin munca cinstită a unor oameni extraordinari şi devotaţi şi prin multă creativitate, de la un restaurant şi şapte angajaţi, la o echipă de peste 170 de oameni, în şase locaţii din Bucureşti. Voi colabora cu autorităţile pe perioada anchetei pentru a-mi demonstra nevinovăţia. Îmi cer iertare clienţilor pentru expunerea la situaţia creată astăzi şi vă garantez că Chocolat va continua să se ridice la înălţimea aşteptărilor şi va mentine aceleaşi standarde ridicate în ceea ce priveşte produsele şi serviciile oferite", a spus Tudor Constantinescu.

AFACERI DE LA ZERO