♦ 3.300 de angajaţi au fost trimişi în şomaj la Liberty Galaţi.
Combinatul siderurgic Liberty Galaţi, colosul cu afaceri de 2,1 mld. lei (420 mil. euro) şi cu 3.300 de angajaţi în şomaj, a primit patru oferte, din care două pe contracte de tolling, de la germanii Steel Mont şi o firmă din Turcia, iar alte două pentru preluare active.
Tollingul este „închirierea“ unei capacităţi de producţie pentru desfăşurarea unei activităţi.
„Suntem în discuţii. Au fost depuse patru oferte. Două de tolling, de la Steel Mont şi o firmă din Turcia, care vor să vină cu materia primă, să finanţeze procesarea şi să vândă produsul finit. Este o soluţie temporară, paliativă. Alte două oferte sunt pentru preluarea activelor din partea unor investitori locali, de la Umbrărescu, şi o firmă din Ucraina“, a spus pentru ZF Remus Borza, preşedintele Euro Insol, administratorul concordatar, alături de Sierra Quadrant.
Steel Mont are o experienţă de trading de peste 10 ani la nivel global, comercializând produse din oţel finit şi semifabricat, precum şi minereuri şi alte materii prime pentru industria siderurgică. Pe de altă parte, Dorinel Umbrărescu este antreprenorul care conduce cele mai mari firme din construcţii de pe piaţa locală, Spedition UMB, SA&PE Construct dar şi Tehnostrade.