Eveniment

Pericolul din Portul Constanţa: Aproape 26.000 de tone de azotat de amoniu sunt depozitate în magazii. Autorităţile s-au sesizat şi desfăşoară controale

Pericolul din Portul Constanţa: Aproape 26.000 de tone...

Autor: Laura Buciu

13.08.2020, 11:30 556

Aproape 26.000 de tine de azotat de amoniu sunt depozitate în Portul Constanţa, cea mai mare canditate fiind în zona de nord.  Administraţia Porturilor Maritime (APM) atrage atenţia că toţi operatorii care manipulează substanţe periculoase trebuie să aibă un plan de securitate aprobat de ISU.

„Toţi operatorii care manipulează mărfuri periculoase în portul Constanţa, categorie în care se încadrează şi azotatul de amoniu, au obligaţia întocmirii unui plan de măsuri de securitate aprobat de ISU privind manipularea, depozitarea şi transportul acestor tipuri de mărfuri”, a transmis, joi, APM.

În acest sens, azotatul de amoniu, care este folosit preponderent în industria producerii de îngrăşăminte chimice, trebuie depozitat în condiţii speciale ferit de foc, în cantităţi limitate în funcţie de concentraţia de azot, culoare de acces între stive, ferit de materiale incompatibile (combustibili, lubrifianţi, pulberi metalice).

„În prezent, avem în evidenţele CN Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa 5 operatori care efectuează operaţiuni de încărcare / descărcare şi depozitare temporară a acestui tip de marfă.

Acest tip de marfă este stocat în magazii specializate certificate în acest sens de ISU. Astăzi, 13 august 2020, sunt stocate 25.952 tone azotat de amoniu în portul Constanţa”, potrivit sursei citate.

Astfel, 4.908 tone de azotat de amoniu sunt depozitate în magazii certificate la Schenker (Constanţa Sud) şi urmează sa plece în următoarele două săptămâni în tranzit în Ungaria. Cea mai mare cantitate, 17.521 tone de azotat de amoniu sunt depozitate în magazii certificate la Chimpex (în zona de nord a portului Constanţa), iar 3.523 tone de azotat de amoniu sunt depozitate la Midia Internaţional (în zona Midia a portului Constanţa).

De la începutul anului până în prezent, s-au operat în portul Constanţa 87.292 tone azotat de amoniu la navele maritime şi fluviale, o cantitate normală şi medie în raport cu cantităţile operate în ultimii cinci ani, potrivit sursei citate.

„Toţi operatorii ce au operat acest tip de marfă îndeplinesc condiţiile de siguranţă impuse, conform ISU. Ultima navă cu azotat de amoniu a fost operată în data de 17 iulie 2020”, a mai anunţat Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA.

Cel puţin 158 de persoane au murit, iar alte aproximativ 6.000 au fost rănite în explozia produsă în zona portuară din Beirut. Circa 300.000 de oameni au rămas fără locuinţe în urma deflagraţiei, iar daunele sunt estimate la 15 miliarde de dolari (12,7 miliarde de euro).

Oficialii estimează că explozia a 2.000 de tone de azotat de amoniu a provocat pagube de până la 15 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO