Eveniment

Perspectivele de creştere a României: Comisia Naţională de Prognoză vede un PIB de aproape 1.000 de miliarde de lei în 2019 şi o creştere economică spre 5%

Perspectivele de creştere a României: Comisia...

Autor: Iulian Anghel

25.05.2016, 00:06 1734
Economiştii sunt însă mai rezervaţi: dacă admit că anul acesta creşterea va fi de peste 4%, ei opinează că, începând de anul viitor, creşterea - împinsă anul acesta din spate de majorarea consumului ca urmare a majorării salariilor şi a reducerilor de taxe - se va tempera.

„Noi nu avem astfel de prognoze pentru că nu credem că economia poate creşte cu peste 4% pe o perioadă mai îndelungată de timp. În 2016 creşterea va fi de peste 4% graţie stimulentelor fiscale, însă nu cred că în România s-au făcut atâtea reforme structurale care să asigure o creştere potenţială de peste 4% şi în anii ce vin. În 2017 creşterea economică va fi mai mică pentru că efectul la nivelul consumului care asigură creşterea din acest an se va epuiza“, comentează economistul-şef al Raiffeisen Bank Ionuţ Dumitru.

La rândul său, economistul Aure­lian Dochia susţine: „Anul viitor, mo­torul consumului care asigură în 2016 o creştere de peste 4% va rămâne fără combustibil“. Comisia Naţională de Prognoză anticipează pentru acest an o creştere economică de 4,2% urmată, în 2017, de una de 4,3%. Dacă prognoza pentru acest an este în ton cu cele ale FMI şi Comisiei Europene, pentru 2017 situaţia se schimbă. FMI vede pentru anul viitor o creştere economică în România de 3,6%, iar Comisia una de 3,7%. Prognoza CNP merge în sens crescător, până la o creştere economică de 4,7% în 2019.

„Comisia Naţională de Prognoză a fost mereu mai optimistă. FMI şi Comisia iau în calcul dezechilibrele şi presiunile pe buget care pot apărea în urma majorărilor de salarii sau efectul creşterii deficitului bugetar. Sunt posibile, prin urmare, creşteri de taxe. Pieţele ar putea fi mai puţin relaxate decât în prezent. Plus că efectul de bază al reducerilor de taxe se va risipi, iar salariile nu pot creşte în fiecare an în rit­mul cu care au fost majorare anul trecut. Consumul, care este motorul creş­terii, va rămâne fără combustibil. Prin urmare, realist mi se pare să mizezi anul viitor pe o creştere mai mică decât anul acesta“, comentează Aurelian Dochia.

CNP vede creşteri pe aproape toate ramurile importante. La agricultură, de pildă, creşterea ar urma să fie una de 9% anul acesta şi de 1,9% în următorii ani. Creşterea de anul acesta ar putea fi explicată prin căderea abruptă de anul trecut (minus 9,4%). Agricultura este însă foarte fluctuantă, iar proiecţiile sunt greu de făcut, comentează Ionuţ Dumitru. Ceea ce miră, adaugă el, este proiecţia pentru industrie. Anul trecut când am avut o creştere economică de 3,8%, industria a crescut cu 2% şi încă a fost un an bun pentru industrie. Anul acesta, industria ar urma să crească, în viziunea Prognozei, cu 4%. De unde - se întreabă economistul-şef al Raiffeisen Bank - de vreme ce în primul trimestru industria a avansat cu doar 0,6%, iar salariile au crescut peste productivitate?

Pentru industrie, CNP prevede în 2017 o creştere chiar şi mai mare, de 5,3%, şi una de 5,7% în 2018.

Creşteri foarte mari prognozează CNP şi pentru construcţii. După o creştere de 8,8% anul trecut, Prognoza vede pentru acest an una de 5,7%. Însă, în primul trimestru, construcţiile au crescut cu doar 1,1% an/an, în ciuda faptului că am avut o iarnă foarte bândă în care s-a putut lucra în exterior. Pentru anii ce vin, construcţiile ar urma să crească cu 6% în 2017, 6,3% în 2018 şi 6,6% în 2019.

Consumul, în schimb, ar urma să se tempereze, dar nu major. De la o creştere de 5,7% anul acesta, consumul ar urma să ajungă la un plus de 4,7% anul viitor şi 4,4% în 2019.

În schimb, investiţiile (formarea brută de capital fix) vor accelera – susţine CNP – de la un plus de 6,6% anul acesta la 6,9% anul viitor, 7,3% în 2018 şi 7,5% în 2019. Pare că viziunea CNP este că investiţiile vor asigura creşterea economică viitoare de vreme ce consumul se temperează.

PIB-ul nominal ar urma să ajungă de la 757 mld. lei anul acesta, la aprape 918 mld. lei în 2019, sărind deci, pentru prima dată, de 200 mld. euro (la cursul de astăzi).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO