I.Moldova în geopolitica 2013 - 2023: zece ani importanţi de tranziţie economică
În 1991, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească s-a trezit singură, faţă în faţă cu legitatea obiectivă a istoriei, economia de piaţă. Sub presiunea geopolitică a incertitudinii post-sovietice şi conflictul militar provocat de separatismul din Transnistria cu sprijin rusesc, începe o “decadă pierdută” a Moldovei, în care ritmul scăderii anuale a PIB-ul (-8,5%) a depăşit de mai mult de două ori ritmul scăderii PIB-ului unui stat ca Sierra Leone (-3,7%), o referinţă socio-politică şi economică pentru ţările aflate în război civil (timp de unsprezece ani) şi fără resursele demo-economice ale Moldovei. Manifestarea statalităţii în condiţiile dobândirii independenţei a fost pusă greu la încercare de acel context politic şi economic post-sovietic.
În general statele ex-comuniste s-au confruntat într-o primă fază cu lipsa unui plan coerent de măsuri economice care să asigure tranziţia dintre economia centralizată comunistă la sistemul economic al economiei de piaţă. De abia în anul 1997, pentru prima dată de la începutul anilor ’90, în Republica Moldova a fost înregistrată o creştere simbolică a PIB-lui, dar criza valutară asiatică izbucnită în acelaşi an a avut repercursiuni şi asupara economiei Rusiei începând din anul 1998. La acel moment gradul de expunere a economiei Moldovei faţă de pieţele tradiţionale din fostul Consiliu de Ajutor Economic Reciproc (CAER) sau pieţele eurasiatice tradiţionale din fosta URSS era mare, iar pe acest principiu criza economică din Rusia a avut repercursiuni pentru economia Republicii Moldova, în mod deosebit , pentru comerţul exterior, marcând o scădere a PIB-ului cu aproape 70% faţă de anul 1990.
După revirimentul rapid ce a urmat crizei asiatice din 1998, declinul economic a intrat pe un curs evolutiv constant, într-o primă fază, creându-se auspiciile unui echilibru economic. În anul 2000 a fost înregistrată o creştere economică de 2,1%, iar în următorii 8 ani de 5-7% anual. Totodată, ritmul de creştere a PIB-ului este inferior celui atins la nivel mondial, în statele din Europa Centrală şi de Est şi chiar în statele CSI, şi doar în anii următori Republica Moldova s-ar putea apropia, după mărimea acestui indicator, de nivelul atins în anul 1992. Situaţia este similară şi după mărimea PIB-ului pe cap de locuitor după paritatea de cumpărare a valutei naţionale, acesta fiind în anul 2011 de 9,4 ori mai mic decât în statele Uniunii Europene şi de 3,5 ori mai mic decât în mediu pe statele CSI. După acest indicator rezultatele Republicii Moldova prezintă un tablou inferior în comparaţie cu multe din statele post-sovietice sau din regiune. Astfel, în anul 2011 PIB-ul pe cap de locuitor a constituit în Estonia 64,5% din media înregistrată în statele UE, în Lituania – 59,7%, Federaţia Rusă – 52,9%, Letonia – 43%, Ucraina -22,9%, pe când în Republica Moldova – doar 10,7% .[1] Se poate desprinde concluzia că într-o primă fază tranziţia post-comunistă a surprins Moldova fără un plan alternativ, afectând economia în lipsa reformelor economice, crearea instituţiilor şi legislaţiei specifice unei economii de piaţă, dezvoltarea sectorului privat, formarea şi dezvoltarea mediului de afaceri. Problemele esenţiale care au necesitat soluţionare au vizat ameliorarea calităţii creşterii economice, reducerea migraţiei masive a forţei de muncă, crearea unui mediu cu adevărat atractiv pentru activităţi de antreprenoriat şi atragerea investiţiilor străine.
