Eveniment

Peste 1.000 de magistraţi protestează faţă de legea salarizării şi socotesc prea mic un salariu de 15.000 de lei

Peste 1.000 de magistraţi protestează faţă de legea...

Autor: Aurelia Alexa

24.09.2015, 00:00 956
Peste 1.000 de magistraţi, nemulţimiţi de proiectul legii salarizării, reclamă, într-un memoriu transmis guvernului, ministerelor justiţiei şi muncii, CSM şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, probleme recurente în ce priveşte stabilirea remuneraţiei şi cer trecerea bugetului instanţelor la ICCJ. Cei peste 1.000 de magistraţi, judecători şi procurori de la instanţele şi parchetele din toată ţara au arătat în memoriu că protestează în acest fel faţă de problemele recurente în ceea ce priveşte stabilirea şi plata remuneraţiei, dar şi faţă de lipsa de consultare a corpului magistraţilor cu privire la proiectul legii de salarizare a personalului plătit din fonduri public. Din 1 august au crescut indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului şi principalilor demnităţi în stat.

Astfel, indemnizaţiile lunare ale preşedintelui ţării, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două camere parlamentare au fost majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), iar salarizarea vicepremierului a fost fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net). În grila legii salarizării salariile parlamentarilor încep de la peste 14.000 de lei şi ajung la 21.000 în cazul şefilor Parlementului. Magistraţii se plâng că în cazul lor salariile încep de la 7.200 de lei (debutanţi) şi ajung la doar 15.000 lei brut în cazul unui judecător de la Înalta Curte. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO