Eveniment

Peste 200 de izvoare au fost cartografiate într-o platformă digitală. Consilierul de stat László Borbély: România deţine 60% din apele minerale din Europa

Peste 200 de izvoare au fost cartografiate într-o...

Autor: Miruna Diaconu

10.11.2022, 17:56 264
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României şi Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna au lansat Harta Digitală a Apelor Minerale – Balneomap, unde au fost cartografiate circa 200 de izboare de apă minerală.

Pe lângă identificarea acestora pe hartă, pentru fiecare izvor sunt oferite în platformă diverse informaţii cu indicaţiile terapeutice, cât şi resursele naturale din zonă.

„România deţine 60% dintre apele minerale din Europa. Este timpul să le valorificăm durabil. Pe lângă turism, economie şi dezvoltarea locală sustenabilă, popularizarea apelor minerale are un rol extrem de important şi pentru Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3 care se referă la o viaţă sănătoasă. Este foarte important ca cetăţenii să aibă acces la aceste informaţii despre efectele terapeutice ale apelor pe care le găsim în ţara noastră”, a spus László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Prin acest proiect a avut loc inventarierea resurselor balneare regionale, crearea monografiei digitale ale acestora şi creşterea conştientizării în rândul cetăţenilor asupra beneficiilor utilizării în scopuri terapeutice ale apelor minerale.​​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO