Eveniment

Peste 200 de pacienţi din cei 306 internaţi la Spitalul Suceava se află pe sectorul Covid-19

Peste 200 de pacienţi din cei 306 internaţi la Spitalul...

Autor: Dan Mihail Birjoveanu

29.03.2020, 13:29 103

Numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou" Suceava a ajuns la 206 de persoane au transmis, duminică, reprezentanţii spitalului într-un comunicat de presă. Faţă de bilanţul de sâmbătă dimineaţă, numărul pacienţilor cu COVID-19 a crescut cu 57 de cazuri.

Potrivit conducerii spitalului, în sectorul COVID s-a deschis un punct de triere al pacienţilor suspecţi de infecţie cu noul coronavirus, deservit de medicii UPU ai spitalului.

„Instalarea s-a făcut în proximitatea sectoarelor de internare a pacienţilor, cuprinde 3 corturi cu circuite separate şi a fost instalat punctul de triere cu ajutorul SMURD Suceava", informează comunicatul.

Spitalul Judeţean Suceava anunţă că s-au făcut demersuri de instalare, în zona ambulatoriului spitalului, a 2-3 sisteme modulare care vor putea fi utilizate în cadrul creşterii numărului de pacienţi cu infecţie COVID-19.

Totodată, în comunicatul de presă se menţionează că s-a asigurat permanenţa liniilor de gardă şi continuitatea serviciului pe toate specialităţile, atât în Sectorul COVID-19, cât şi în celelalte sectoare de activitate.

„Întregul personal medical precum şi din serviciile administrative care asigură continuitatea activităţii la Spitalul Judeţean Suceava, face toate eforturile pentru a oferi o asistenţă medicală de calitate pacienţilor noştri", au mai transmis reprezentanţii spitalului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO