Eveniment

Peste 270 de milioane de euro, bani UE pentru proiecte privind patrimoniul natural

Peste 270 de milioane de euro, bani UE pentru proiecte...

Autor: Ana Maria Lazăr, Iulian Anghel

29.03.2016, 00:04 125
Programul Operaţional Regional (POR) a lansat linia de finanţare de 270 milioane de euro disponibili pentru apelul de proiecte privind patrimoniul natural şi cultural, valoarea eligibilă pentru un proiect fiind de minimum 100.000 de euro şi maximum 10 milioane de euro.

Între 25 mai şi 25 noiembrie 2016, se pot depune spre fi­nanţare proiecte destinate conservării, protejării, promovării şi dezvoltării patrimoniului natural şi cultural - prin Pro­gramul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prio­ritară 5 - Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, pro­tecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prio­ritatea de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Admi­nistraţiei Publice. Beneficiarii vor asigura din bugetele proprii o cofinanţare de minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile. Pentru acest apel de proiecte pot solicita finanţare autorităţile publice centrale şi locale, unităţile de cult, ONG-urile şi parteneriatele între aceste entităţi.

Printre activităţile finanţabile se numără: restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentelor istorice şi a frescelor, picturilor murale exterioare, stucaturilor. Vor avea prioritate la finanţare acele obiective de patrimoniu localizate în teritorii conectate la creşterea economică.

Programul Operaţional Regional 2014-2020 succede Programului Operaţional Regional 2007-2013 şi este unul dintre programele prin care România va putea accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.

 

A fost lansat ghidul pentru fondurile europene vizând infrastructura de apă

Pe de altă parte, Ministerul Fondurilor Europene a lansat ieri un ghid pentru solicitanţii de fonduri europene pentru dezvoltarea structurii integrate de apă şi apă uzată, urmând ca în aprilie - septembrie să fie lansate ghiduri pentru 80% din suma prevăzută în perioada 2014 - 2020. În exerciţiul financiar 2007 - 2013, România a pierdut 1,7 miliarde de euro, bani europeni, bună parte dintre ei alocaţi chiar infrastructurii de apă - canal, pentru că autorităţile locale nu au reuşit să cheltuiească banii.

„Ne propunem ca în următoarele şase luni, în perioada aprilie - septembrie sau până la sfârşitul anului să lansăm peste 80% din suma alocată prin programele europene pe această perioadă, 2014 - 2020“, a declarat ieri Aura Răducu, ministrul fondurilor europene. În momentul de faţă sunt în pregătire 44 de proiecte de infrastructură de apă şi apă uzată în valoare de 6 mld. euro, la care se adaugă 22 de proiecte fazate, cu un buget de 550 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO