Eveniment

Peste 5.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Peste 5.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Autor: Petru Mazilu

02.01.2022, 17:51 68

Peste 5.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Dintre acestea, 918 s-au vaccinat cu prima doză.  

5.146 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. În total 7.943.267 de persoane au fost imunizate de la începutul campaniei cu o doză, iar 7.824.499 dintre acestea au schema completă de vaccinare. De asemenea, 2.014.965 de persoane au făcut şi doza a treia.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunţă că, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, duminică, la ora 17.00, numărul total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 (începând cu data de 27 decembrie 2020) a ajuns la 15.855.948.

Au fost utilizate 12.103.860 de doze Pfizer BioNTech, 959.696 de doze Moderna, 852.306 de doze AstraZeneca şi 1.940.085 de doze Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore nu a fost nicio reacţie adversă în urma vaccinării. În ceea ce priveşte numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 19.716 de reacţii comune şi minore.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO