• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Eveniment

Pfizer spune că vaccinul COVID-19 modificat sporeşte protecţia în faţa Omicron

Pfizer spune că vaccinul COVID-19 modificat sporeşte protecţia în faţa Omicron

Autor: Andreea Tobias

25.06.2022, 19:20 211

O doză de rapel a versiunii actualizate a vaccinului Pfizer anti-COVID, modificat special pentru a combate varianta Omicron a coronavirusului, a generat un răspuns imunitar important.

Consilierii FDA urmează să se întâlnească marţi pentru a discuta dacă vor actualiza vaccinurile COVID-19 pentru toamnă. Este probabil ca vaccinurile actualizate să fie reproiectate pentru a combate varianta Omicron a coronavirusului, spun experţii citaţi de Reuters.

Pfizer şi BioNTech au declarat că dozele de 30 şi 60 de micrograme ale unui ser care vizează doar subvarianta BA.1 Omicron care a circulat iarna trecută au determinat o creştere de 13,5 şi 19,6 ori a titrurilor de neutralizare împotriva acestei subvariante. O versiune a injecţiei care conţinea atât vaccinul reproiectat, cât şi vaccinul lor original, a determinat o creştere de 9,1 şi 10,9 ori, au spus ei.

Rezultatele au fost obţinute în urma unui studiu efectuat pe 1.234 de persoane cu vârsta de 56 de ani sau mai mult. Injecţiile au fost bine tolerate de participanţi, au precizat companiile.

Aceştia au precizat că primele studii de laborator sugerează că serul neutralizează subvariantele Omicron BA.4 şi BA.5 care au circulat mai recent, deşi într-o măsură mai mică decât în cazul BA.1, cu titruri de aproximativ 3 ori mai mici.

Companiile continuă să colecteze date despre cât de bine se comportă boosterele faţă de tulpinile care au circulat mai recent.

Moderna a realizat, de asemenea, un vaccin reproiectat care vizează subvarianta BA.1 Omicron. Compania a declarat că vaccinul său actualizat a funcţionat bine împotriva subvariantelor Omicron mai recente şi că merge mai departe cu planurile de a cere aprobarea autorităţilor de reglementare.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060