• Leu / EUR5.2384
  • Leu / GBP6.1574
  • Leu / USD4.5850
Eveniment

Piaţa fondurilor mutuale, concentrată prin reţele bancare, a trecut recent pragul de 1 milion de investitori. Cum văd bancherii şansa de creştere a industriei? Ce spun Omer Tetik de la Banca Transilvania, Sergiu Manea de la BCR, Claudiu Cercel de la BRD şi Mihail Ion de la Raiffeisen

Piaţa fondurilor mutuale, concentrată prin reţele...

Autor: Liviu Popescu

02.10.2025, 16:44 1170

Industria fondurilor mutuale din România a trecut recent un prag simbolic: peste 1 milion de investitori au plasat bani în aceste instrumente de economisire şi investiţie. Din acest total, cea mai mare parte este concentrată în fondurile deschise de investiţii, respectiv 977.000 de investitori la august, cel mai probabil peste 1 milion în septembrie, comercializate prin reţelele bancare, ceea ce arată clar cine are forţa de distribuţie. 

Cei mai mari jucători sunt BRD AM (7,9 mld. lei), BT Asset Management (6,7 mld. lei sub administrare), Raiffeisen AM (6,2 mld. lei), Erste AM (5,5 mld. lei), arată datele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF). Ei au aproximativ 85% din piaţă.

Fondurile mutuale sunt vehicule de investiţii prin care banii clienţilor sunt strânşi la un loc şi investiţi de administratori profesionişti în diverse active: acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti sau pe alte burse, obligaţiuni corporative, titluri de stat româneşti ori instrumente de piaţă monetară. În funcţie de profilul de risc, există fonduri de acţiuni, mai volatile dar cu potenţial de randament mai ridicat, şi fonduri de obligaţiuni sau mixte, preferate de investitorii care caută stabilitate.

Te-ar putea interesa și:

În România, distribuţia acestor produse se face preponderent prin canalele bancare. Practic, clientul care intră într-o sucursală a unei bănci mari poate achiziţiona unităţi de fond alături de alte produse financiare – carduri, depozite, credite, chiar şi cu 10-15 lei. 

Puterea de distribuţie a băncilor a fost motorul care a dus industria peste pragul de 1 milion de investitori, dar chiar şi aşa, raportat la populaţia bancarizată, numărul rămâne modest, semn că există loc considerabil de creştere, spun bancherii prezenţi la un eveniment organziat joi la AAF.

Sergiu Manea, CEO BCR, subliniază dimensiunea socială a acestui fenomen: „Cu toţii avem relevanţă dacă reuşim să contribuim la crearea de prosperitate, şi nu în sens de indice de ţară, ci individuală a oamenilor în context de sustenabilitate şi accesibilitate şi a riscurilor. Pentru mine este esenţial să ştiu că orice lucru pe care îl facem este despre cum ajutăm oamenii să aibă o viaţă bună, iar în perioada asta de creştere a numărului de investitori cum îi ajutăm pe cei 1 milion de investitori în fonduri de acum să fie încrezători şi cum schimbăm viaţa pentru cei care urmează să devină investitori”, spune el.

Pentru Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, problema este că succesul a venit mai ales prin canalele bancare tradiţionale, iar piaţa are nevoie de diversificare şi de noi voci în jurul mesei:

„Mare parte din ponderea din creşterea de vânzare de fonduri vine prin reţea bancară. Trebuie atacată şi din altă parte. Asumăm un joc din terenul nostru. Este un eveniment unde suntem noi între noi. Urmează la ZF, la BVB, la alte publicaţii. Aş vrea să văd şi alte feţe noi. Să aducem toţi stakeholderii, nu doar să discutăm între noi ce ştim şi facem deja”, afirmă acesta.

Mihail Ion, reprezentant Raiffeisen, atrage atenţia că simpla existenţă a unui produs bun nu este suficientă; cheia este să fie explicat pe înţelesul clientului final: „O să avem succes mai mare atunci când noi, cei care reprezentăm administrarea de fonduri, gândim mai mult în termeni de soluţie pentru clienţi. Fiind oameni tehnici am luat în considerare criterii de randament, portofoliu. Este important să conştientizăm că misiunea noastră s-a încheiat când am susţinut şi forţa de distribuţie să explice pe înţelesul clienţilor cum produsul respectiv satisface nevoia”, spune acesta.

Claudiu Cercel, BRD, priveşte înainte cu optimism:„Dacă am scăpat acum de gravitaţia primului milion şi vom continua să facem cu perseverenţă ce am făcut până acum, cred că vom fi mândri de ce am făcut, pentru că vom contribui pentru un popor mai chivernisit”, afirmă el.

Dincolo de cifrele simbolice, piaţa fondurilor mutuale românească este una puternic concentrată: reţelele bancare mari au poziţia dominantă, iar investitorii persoane fizice aleg preponderent fondurile recomandate direct de bănci. Totuşi, succesul de acum obligă industria la un pas următor – diversificarea distribuţiei, educaţia financiară şi explicarea avantajelor şi riscurilor către o bază mai largă de clienţi.

Popularitatea fondurilor mutuale vine şi pe fondul dobânzilor real negative din ultimii ani şi al dorinţei de randamente mai bune decât depozitele. În acelaşi timp, investitorii au acces indirect, prin fonduri, la Bursa de Valori Bucureşti, la titluri de stat sau chiar la pieţe externe, ceea ce ar fi dificil de gestionat individual. În ultimii ani însă a mai apărut o provocare: Fidelis.

Până la urmă, pragul de 1 milion de investitori marchează un punct de cotitură. Următoarea provocare va fi dacă băncile şi administratorii de fonduri reuşesc să transforme această masă într-o cultură financiară acolo unde investiţiile nu sunt doar un produs bancar de raft, ci o soluţie de “chivernisire” – apropo de termenul folosit de Theodor Paleologu în deschiderea evenimentului- pe termen lung.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2384
Diferență: -0,0706
Ieri: 5.2421
Azi: 4.5850
Diferență: -0,0283
Ieri: 4.5863
Azi: 6.1574
Diferență: -0,2818
Ieri: 6.1748