Eveniment

Pieţele emergente intră într-o eră a declinului din cauza turbulenţelor din Europa de Est, China şi America de Sud

Sursa foto - AFP

Sursa foto - AFP

Autor: Liviu Popescu

14.10.2014, 00:04 818
Creşterea economică din statele emer­gente încetineşte la cele mai mici niveluri de după criză din cauza unei combinaţii între atenuarea dinamismului economiei chineze, a doua ca mărime la nivel mondial, reducerea turaţiei economiilor din Europa de Est şi frânarea creşterii economice din America de Sud.

Dovada că economiile emergente intră într-o eră a declinului va alimenta îngrijorările cu privire la perspectivele economice la nivel mondial pe măsură ce economiile occidentale se împotmolesc, preţul petrolului atinge minimul ultimilor patru ani, iar Germania, cea mai mare economie europeană, este în pericol de recesiune în condiţiile în care industria şi exporturile frânează, scrie Financial Times.

În 19 dintre cele mai mari economii emergente, producţia industrială din august şi cheltuielile de consum din al doilea trimestru au atins minimul ultimilor cinci ani, potrivit analiştilor firmei britanice Capital Economics. Aceste tendinţe contribuie la perspectiva potrivit căreia creşterea economică lentă devine un lucru permanent în rândul grupului celor mai dinamice economii la nivel mondial.

„Aceasta este noua normalitate. Aşa se va întâm­pla până la sfârşitul deceniului“, con­si­deră Neil Shearing, analist la Capital Eco­no­mics.

Directorul general al FMI (Fondul Mo­netar Internaţional) Christine Lagarde a afir­mat că „există o încetinire clară a creşterii eco­no­mice în state precum Brazilia şi Rusia“ şi a subliniat că oprirea programului de relaxare can­titativă al Rezervei Fe­de­rale a SUA, cea mai influentă bancă centrală din lume, va trimite unde de şoc pe pieţele emergente.

Rata şomajului în SUA a scăzut în septembrie la 5,9%, sub pragul despre care şefii Fed au spus că va permite retra­ge­rea programului de achiziţii de active.

Lagarde a avertizat săptă­mâ­na trecută că există în jur de 40% riscul ca zona euro, a cărei activitate influenţează restul eco­nomiilor europene, să reintre în recesiune. FMI a redus estimarea de creştere economică anul acesta pentru Germania la 1,4%, cu 0,5 puncte procentuale sub estimările din luna iulie, iar pentru Italia estimează o contracţie a Pro­dusului Intern Brut (PIB) de la 0,7% la 0,2%. Fondul previzionează că în Franţa creş­terea economică nu va depăşi 0,4%, fiind revi­zuită în scădere cu 0,4 puncte procentuale. Eco­no­mistul-şef al FMI Olivier Blanchard a afir­mat că în zona euro creşterea economică va ră­mâne slabă din cauza cererii în scădere şi a peri­co­lului ca inflaţia redusă să se transforme în de­fla­ţie. „Acesta nu este scenariul de bază luat în considerare de FMI, dar dacă se va concretiza, atunci aceasta va fi principala problemă cu care se va confrunta economia mon­dială“, a avertizat Blanchard.

Cu toate că statisticile economice oficiale pentru cel de-al treilea trimestru nu sunt publicate, previziunile sunt sumbre. Creşterea PIB-ului Chinei în trimestrul al treilea, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se va prăbuşi la 6,8%, mult sub creşterea de 7,5% din al doilea trimestru, potrivit analiştilor de la Now-Casting Economics. Brazilia este pe punctul de a înregistra creştere economică de 0,3% anul acesta, mult sub estimările oficiale de anul trecut de 2,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO