Eveniment

Un plan de 200 de miliarde de lei pentru ca plăţile între companii să nu se blocheze, firmele să-şi plătească taxele şi impozitele la stat, iar băncile să nu se îngroape în credite neperformante şi falimentul clienţilor

Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Un plan de 200 de miliarde de lei pentru ca plăţile între companii să nu se blocheze, firmele să-şi plătească taxele şi impozitele la stat, iar băncile să nu se îngroape în credite neperformante şi falimentul clienţilor

Autor: Cristian Hostiuc

04.05.2020, 01:20 4084

Nu ştiu care este planul de relansare economică pe care îl pregăteşte de două luni guvernul Orban pentru a înfrunta cea mai dură, rapidă şi violentă criză economică din istoria lumii şi a încerca să iasă la suprafaţă cu pierderi cât mai reduse.

La nivel internaţional, primele estimări indică o prăbuşire economică de 25-40% în T2 în întreaga lume (România estimează o cădere economică de 25%, Germania de 15%) şi apoi urmează o recuperare care nu va dura un trimestru, un an, ci mai mulţi ani.

Spre exemplu, economistul şef al BCE, Philip Lane, crede că zonei euro îi va trebui trei ani să revină la nivelul din 2019, de dinaintea apariţiei coronavirus. Şi asta este o variantă optimistă.

Pentru toate guvernele, indiferent că sunt din Europa sau din SUA, cea mai presantă problemă va fi gestiunea milioanelor de şomeri, 60 de milioane în Europa şi cam tot atât în SUA, şomeri care nu vor rezista destul de mult fără un job. În România se aşteaptă 1-2 milioane de şomeri, adică între 10-20% din forţa de muncă, marea majoritate urmând să fie din sectorul privat.

Pentru a face faţă acestei crize, BCE a mărit viteza operaţiunii de tipărire de bani, anunţând că nu mai există nicio limită de printare (că vor fi 1.000 de miliarde de euro sau 2.000 de miliarde de euro, aproape că nu mai contează). Ca o măsură extremă, BCE vrea să plătească băncile să împrumute bani, pentru ca apoi să poată să finanţeze companiile. Problema băncilor comerciale este că nu vor să-şi asume şi mai multe riscuri faţă de cele cu care se confruntă în prezent, aşa că preferă să fie lichide pentru a face faţă crizei, şi mai puţin să-şi mărească expunerea în economia reală, unde nicio companie nu ştie dacă rămâne în viaţă sau nu.

Spre exemplu, Lufthansa, stindardul transportului aerian german dar şi al Europei, a apelat la stat pentru a obţine o linie de finanţare ca să nu-şi declare insolvenţa, în condiţiile în care pieţele financiare nu o mai împrumutau. Renault ia o linie de finanţare de la guvernul francez de peste 5 miliarde de euro ca să facă faţă căderii pieţei auto.

Dacă aceste companii nu pot rezista singure, ce să mai vorbim despre firmele mici şi mijlocii?

În România criza încă nu a ieşit la suprafaţă, mai ales că cei un milion de oameni trimişi acasă beneficiază de banii guvernului.

În tot acest context, România trebuie să rezolve multe lucruri, dar câteva sunt extrem de presante, întrucât au un impact structural: lipsa de lichiditate cu care se confruntă companiile mici şi mijlocii, creditul comercial care este de trei ori mai mare decât creditul bancar, prăbuşirea încasărilor la buget, finanţarea deficitului bugetar, prăbuşirea cererii cu care se va confrunta toată lumea (degeaba vrei să vii la muncă dacă firma nu mai are comenzi sau nu are cu ce să te plătească pentru că nu a încasat banii de la furnizori) şi nu în ultimul rând, lipsa încrederii între companii, între bănci, între parteneri (uitaţ-vă la războaiele care au început între dezvoltatorii de malluri şi chiriaşi), încredere care se află la limita cea mai de jos.

Dacă nu se vor plăti facturile, totul se blochează şi niciun plan economic de relansare nu va mai fi viabil.

Statul nu are bani pentru toată lumea din cauza prăbuşirii încasărilor, capacitatea de intervenţie a guvernului cu cash este limitată (uitaţi-vă cât de greu se fac plăţile la şomajul tehnic) programul IMM Invest este pentru firmele bancabile, iar aproape 80% din IMM-urile din România sunt nebancabile.

Băncile care operează în România, dintre care 80% sunt parte a unor grupuri internaţionale, au mai multă lichiditate decât în criza de acum 10 ani, diferenţa dintre depozite şi credite fiind de 100 de  miliarde de lei, dar banii sunt absorbiţi de Ministerul Finanţelor prin titluri de stat. La acest lucru se adaugă şi preluarea puterii operaţionale de către departamentele de risc, băncile fiind mai mult ocupate să evalueze riscurile, ce clienţi pot să rămână în viaţă sau nu, şi mai puţin să dea credite noi fără garanţii.

Din 15 mai vom vedea adevărata faţă a crizei, când firmele, în primul rând cele care lucrează direct cu clienţii, se vor confrunta cu prăbuşirea cererii, cu lipsa comenzilor, cu spaima oamenilor de a face noi cheltuieli, cu prudenţa furnizorilor de a livra marfă, cu reticenţa bancherilor de a finanţa o activitate despre care care nimeni nu ştie dacă va mai funcţiona sau nu.

În tot acest context, ce ar putea face guvernul Orban, băncile comerciale şi BNR ca să îmbunătăţească situaţia critică?

1.Guvernul trebuie să pună la bătaie 100 de miliarde de lei (10% din PIB) pe 3 ani într-un program de BONUSCOVID19.

Cei care îşi plătesc taxele şi impozitele, mai ales TVA-ul, impozitul pe salariu şi pe venit, contribuţiile sociale, să primească un bonus de 20% din sumele plătite, o facilitate care nu este cash, ci prin puncte.

La nivelul bugetului pe 2019, TVA-ul, impozitul pe venit şi salariu, contribuţiile sociale, erau de 200 de miliarde de lei.

În primul an, guvernul dă 40 de miliarde de lei în puncte, în al doilea an 40 de miliarde, iar în al treilea an 20 de miliarde.

Aceste puncte bonus companiile le pot depune garanţie la bănci pentru a lua credite, le pot depune garanţie către furnizori etc.

Ideea este ca aceste puncte să ajungă în bănci, care să le lichidizeze, iar ulterior băncile să le refinanţeze la BNR în schimbul lichidităţii.

Aceste puncte vo fi plătite de Ministerul Finanţelor eşalonat pe 10 sau 20 de ani, în funcţie de capacitatea bugetului. Relaţia dintre Ministerul Finanţelor şi BNR poate fi gestionată pe acest interval.

Veţi spune că acest proiect este utopie, dar foarte puţină lume ştie că el se desfăşoară deja pentru despăgubirile celor cărora le-au fost naţionalizate proprietăţile la venirea comuniştilor, acesta fiind al doilea program după cel cu Fondul Proprietatea.

Statul emite deja puncte, care se tranzacţionează la 20% din valoarea lor nominală, urmând ca la un moment dat, nimeni nu ştie când, cu aceste puncte să poţi să cumperi terenuri.

Suma nominală se ridică undeva la 10 miliarde de euro, adică aproape 50 de miliarde de lei, despăgubiri pe care ar trebui să le mai acorde statul român.

Deci se poate să se facă un asemenea program şi în cazul acestei crize.

Companiile care primesc bonus, să zicem 20% din sumele plătite la buget, trebuie să îndeplinească cel puţin două condiţii: plăţile pe care le fac trebuie să fie electronice, iar facturile trebuie plătite în 30-60 de zile, nu mai mult.

2.Băncile trebuie să reeşaloneze creditele pe perioade mari de timp, pentru a scădea presiunea ratelor pe termen scurt, un proiect de 50 de miliarde de lei.

Amânarea ratelor până la finalul anului dă un respiro debitorilor, dar principala problemă va fi ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2021, când presiunea pentru plata creditelor va deveni din ce în ce mai mare, pentru că multe companii nu vor putea să-şi plătească ratele conform scadenţelor, iar multe persoane fizice care nu au probleme în acest moment se vor trezi poate în şomaj, cu salariile tăiate şi fără perspectiva unui alt job mai bun.

Băncile trebuie să se pregătească încă de pe acum pentru a veni cu un produs în care să stabilească o rată minimă la nivelul cât mai de jos pe care un debitor să-l onoreze, astfel încât să nu ajungă în situaţia în care să nu mai plătească nimic. Este greu de imaginat pentru bănci un asemenea produs, dar acolo se va ajunge. Scadenţa creditelor se va mări chiar şi pe zece ani, mai ales pentru companiile care nu-şi vor putea reveni atât de uşor. Se va junge ca rata să reprezinte un procent din încasări şi nu cât ar fi trebuit să se plătească.

Nu cred că băncile vor mai dori atât de uşor să treacă prin insolvenţa clienţilor, mai ales că vor pierde mult mai mult decât în criza anterioară, iar acţionarii nu vor mai veni cu bani noi.

Şi acum vom ajunge la al treilea element.

3. BNR trebuie să finanţeze indirect economia pe termen lung prin acordarea de împrumuturi băncilor.

Dacă BNR finanţează acum indirect bugetul de stat prin achiziţia de titluri de stat de pe piaţa secundară, următorul pas va fi de a oferi băncilor împrumuturi pe termen lung, care să acopere deficitul de lichiditate intervenit ca urmare a amânării ratelor, restructurării creditelor şi iniţierii programului în care un debitor îşi plăteşte o rată în funcţie de încasări.

BNR ar putea să finanţeze cu 50-100 de miliarde de lei aceste linii pe termen lung.

Toate băncile centrale din lume vor ajunge să fie creditorii bugetului de stat şi ai economiei, pentru că nicio altă entitate nu poate tipări bani.

Nicio teorie economică nu a prevăzut ce se întâmplă când se închid pur şi simplu economiile, iar oamenii sunt trimişi acasă, iar statele trebuie să-i plătească.

Guvernul, BNR şi băncile sunt singurele instituţii care pot asigura acest flux financiar care să nu permită blocarea businessului, a economiei, şi în final a României.

AFACERI DE LA ZERO