• Leu / EUR4.9090
  • Leu / GBP5.8036
  • Leu / USD4.7494
Eveniment

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 29,2 mld. euro, a fost aprobat de Comisia Europeană. Premierul Florin Cîţu: Până în 2026 economia din România va fi aproape de media europeană. Vor fi făcute zeci de reforme şi de investiţii

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 29,2 mld. euro, a fost aprobat de Comisia Europeană. Premierul Florin Cîţu: Până în 2026 economia din România va fi aproape de media europeană. Vor fi făcute zeci de reforme şi de investiţii

Autor: Mediafax

27.09.2021, 18:36 796

Comisia Europeană a adoptat astăzi, 27 septembrie, o evaluare pozitivă a PNRR, care va putea primi din partea UE granturi în valoare de 14,2 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde de euro în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR).

Premierul Florin Cîţu a declarat imediat după aprobarea PNRR că până în 2026 economia din România va fi aproape de media europeană. Vor fi făcute zeci de reforme şi de investiţii, a explicat prim-ministrul.

Premierul Florin Cîţu a dezvăluit faptul că PNRR-ul României a primit 10 calificative A din 11 posibile. Acest plan va duce la dezvoltarea României, a mai spus şeful Guvernului.

„Eu garantez ca Guvernul va implementa toate reformele asumate... Altă cale nu există, până în 2026 vom avea alte standarde, iar economia din România va fi aproape de media europeană”, a spus Florin Cîţu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Premierul a anunţat numeroase reforme şi investiţii. „Ţin în mod special la capitolul autostrăzi”, a spus şeful Guvernului.

Florin Cîţu a explicat că vor urma 67 de reforme şi 107 investiţii în toate domeniile. O treime din sumă este alocată domeniului transporturi, iar 3,1 miliarde de euro vor fi pentru autostrăzi, a precizat premierul Florin Cîţu, la puţin timp după aprobarea PNRR.

Care sunt etapele următoare după aprobarea PNRR:

  • Consiliul are acum la dispoziţie patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei.
  • Aprobarea planului de către Consiliu ar permite plata a 3,6 miliarde EUR sub formă de prefinanţare, şi anume 13 % din suma totală alocată României.
  • Comisia va autoriza următoarele plăţi pe baza îndeplinirii satisfăcătoare a jaloanelor şi a ţintelor prezentate în planul de redresare şi rezilienţă, reflectând progresele înregistrate în ceea ce priveşte implementarea investiţiilor şi a reformelor.
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9090
Diferență: -0,0855
Ieri: 4.9132
Azi: 4.7494
Diferență: -1,1098
Ieri: 4.8027
Azi: 5.8036
Diferență: -0,0809
Ieri: 5.8083
Azi: 5.0470
Diferență: -0,2096
Ieri: 5.0576