• Leu / EUR5.2557
  • Leu / GBP6.1216
  • Leu / USD4.5316
Eveniment

Ploi şi inundaţii devastatoare în Italia. Avertisment de călătorie emis de MAE

Ploi şi inundaţii devastatoare în Italia. Avertisment...

Autor: Andreea Tobias

20.10.2024, 22:15 349

Regiunile Emilia-Romagna, Toscana şi Marche din Italia se confruntă cu inundaţii severe în urma unor ploi abundente, conform unui avertisment de călătorie emis de Ministerul Afacerilor Externe din România.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, regiunile Emilia-Romagna, Toscana şi Marche au fost afectate de ploi abundente şi inundaţii severe. Precipitaţiile intense au cauzat revărsarea râurilor şi alunecări de teren, ducând la pagube materiale majore, întreruperi ale traficului şi evacuări. Autorităţile locale au intervenit cu echipe de salvare şi sprijin pentru populaţia afectată, în timp ce multe localităţi au declarat stare de urgenţă.

Impactul a fost deosebit de grav în zonele rurale şi în apropierea cursurilor de apă, unde infrastructura a suferit daune semnificative.

Te-ar putea interesa și:

Primăriile din localităţile afectate au activat planul pentru situaţii de urgenţă, recomandând să se evite deplasările, cu excepţia celor absolut necesare.

 

Aeroporturile din regiune funcţionează în mare parte normal, însă unele zboruri au fost întârziate sau anulate din cauza vremii nefavorabile.

Se recomandă consultarea paginii de Internet a Departamentului Protecţiei Civile italiene: www.protezionecivile.gov.it pentru obţinerea informaţiilor actualizate în timp real.

Românii pot cere asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bologna, +39 051 5872120; +39 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al oficiului consular: +39 324.803.5171.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Health & Pharma Summit, 28-29 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2557
Diferență: 0,0381
Ieri: 5.2557
Azi: 4.5316
Diferență: 0,3366
Ieri: 4.5316
Azi: 6.1216
Diferență: 0,0621
Ieri: 6.1216