Eveniment

Ploile se reîntorc în ţară. ANM: 16 judeţe au intrat sub avertizare de cod portocaliu de vreme rea, iar restul ţării se află sub avertizare de cod galben

Ploile se reîntorc în ţară. ANM: 16 judeţe au intrat...

Autor: Cosmin Pirv

07.07.2020, 10:31 294

Meteorologii au emis, marţi, o nouă avertizare Cod portocaliu de vreme rea pentru 16 judeţe din ţară, în timp ce toate celelalte judeţe sunt parţial sau total sub avertizare Cod galben.

Potrivit ANM, sunt sub avertizare Cod portocaliu judeţele Harghita, Covasna, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Argeş, Bacău, Vrancea, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Cîlăraşi, Tulcea şi Constanţa.

În sudul şi estul Transilvaniei, în zona Carpaţilor de Curbură, local în Muntenia, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vor fi intervale cu vijelii (viteze de 80-90 km/h), averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 35-40 l/mp şi pe arii restrânse 50-70 l/mp, anunţă specialiştii.

Toate celelalte judeţe din ţară sunt parţial sau total sub avertizare Cod galben.

Conform meteorologilor, în zonele montane, în Transilvania, Muntenia şi Dobrogea instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

De asemenea, în nord-vestul Transilvaniei, în vestul şi sud-vestul Olteniei şi în cea mai mare parte a Moldovei vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale, în general, între 55 şi 75 km/h.

Avertizările sunt în vigoare până marţi, la ora 22.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO