Eveniment

Poliţia Capitalei anunţă intensificarea controalelor care vizează respectarea măsurilor anti-Covid

Poliţia Capitalei anunţă intensificarea controalelor...

Autor: Cosmin Pirv

03.10.2020, 12:51 168

Poliţia Capitalei a anunţat, sâmbătă, că, împreună cu celelalte instituţii abilitate, va intensifica controalele care vizează respectarea măsurilor impuse de autorităţi pentru prevenirea şi combaterea infectării cu noul coronavirus.

„Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea şi combaterea infectării cu noul coronavirus, Poliţia Capitalei, cu suportul Jandarmeriei şi Poliţiei Locale, a Direcţiei de Sănătate Publică, Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti intensifică activităţile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a transmis Poliţia Capitalei.

Autorităţile le recomandă cetăţenilor să păstreze distanţarea fizică, să poarte mască de protecţie, să respecte modul de organizare a evenimentelor şi să nu se expună la riscuri.

„Purtaţi masca de protecţie în mijloacele de transport, în magazine şi celelalte spaţii unde este obligatoriu. Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii. Evitaţi aglomerările de persoane, respectaţi numărul de persoane la un eveniment, vă protejaţi pe dumneavoastră şi pe cei din jur”, susţin poliţiştii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO