Eveniment

Poluare record în Bucureşti: Ministrul Mediului anunţă depăşiri ale nivelului maxim de poluare la toate staţiile Ministerului. ”Am solicitat demiterea conducerii APM Bucureşti”

Poluare record în Bucureşti: Ministrul Mediului...

Autor: Raluca Florescu

02.03.2020, 11:00 545

Costel Alexe, ministrul Mediului, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că toate staţiile pe care le deţine Ministerul Mediului au înregistrat duminică noaptea depăşiri ale nivelului maxim admis de poluare. 

„Aseara, la toate staţiile pe care le deţine Ministerul Mediului au fost înregistrate depăşiri: la Lacul Morii, de opt ori”, a spus Alexe, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, poluarea a fost generată în principal de un incendiu izbucnit la Crevedia, dar şi de incendiul de la Gara de Nord.

„Din discuţia cu ISU, a fost un incendiu de vegetaţie forestieră, pe 5.000 de mp, la Crevedia, acel incendiu de la Gara de Nord, din miezul noptii şi alte incendii provocate de populaţie din jurul Bucureştiului”, a spus Alexe.

Ministrul Mediului a mai precizat că ,în cadrul judeţului Ilfov „există 46 de firme autorizate şi în municipiul Bucureşti 69, care au acest proces de ardere. Am stabilit că până la finalul săptămânii vom controla toate sursele de ardere de pe raza Bucureşti-Ilfov pentru a vedea dacă toţi aceşti operatori deţin mijloace de măsurare a poluării”.

Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o cameră de birouri din Gara de Nord din Capitală. 34 de oameni, angajaţi şi călători, au fost evacuaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO