Eveniment

Ponta îi face „cadou“ lui Oprescu metroul, care are însă nevoie de subvenţii de la stat de 350 de milioane de lei

Ponta îi face „cadou“ lui Oprescu metroul, care are însă nevoie de subvenţii de la stat de 350 de milioane de lei

Autor: Andreea Neferu

06.09.2012, 00:03 554

Guvernul vrea să mute Metrorex, compania care se ocupă de reţeaua de transport subteran al Capitalei, din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Primăriei Municipiului Bucureşti. Primăria deţine şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), compania care se ocupă de transportul suprateran din Capitală.

Astfel, este pentru prima oară când o companie de o asemenea anvergură, precum Metrorex, cu un buget anual de 600-700 de milioane de lei, se mută în subordinea Primăriei, care la rândul său are un buget anual de circa 4 miliarde de lei.

Discuţiile cu privire la mutarea Metrorex sub tutela Primăriei Bucureştiului survin în condiţiile în care bugetul pe 2012 pentru una dintre cele mai importante investiţii din infrastructura bucu­reş­teană, magistrala 5 de metrou Drumul Taberei-Universitate, a fost redus după rectificarea bugetară de la 381 de milioane de lei la 178 de milioane de lei.

"În Guvern o să adoptăm în perioada imediat următoare câteva măsuri pe care de mult trebuia să le adoptăm. Prima dintre ele ar fi trecerea metroului la Primă­ria Municipiului Bucu­reşti, pentru că trebuie continuate investiţiile. S-a vorbit destul de mult de tronsonul spre Drumul Taberei şi ăla trebuie continuat, dar trebuie nu să spunem noi de la minister, pe tot felul de interese obscure, cum săpăm în şapte direcţii metrou şi de fapt nu terminăm nicăieri. Trebuie Primăria Generală, cu sprijin de la Guvern şi cu propriile forţe, pe baza mandatului pe care îl au de la cetăţeni, să continue prioritizarea. Întâi fac linia spre Drumul Taberei şi, după aceea, cea spre Pantelimon. Săpăm în şapte locuri de şapte ani şi o să terminăm în 70 de ani", a afirmat Ponta, citat de Mediafax.

Deocamdată nu se ştie data de la care Metrorex va intra efectiv în subordinea Primăriei Capitalei, condusă de Sorin Oprescu, şi nici modul în care va funcţiona compania după această mutare.

Metrorex are în 2012 un buget de venituri de 662,7 milioane de lei, în timp ce cheltuielile bugetate au aceeaşi valoare, potrivit informaţiilor care apar pe site-ul companiei. În cadrul veniturilor, circa 349 milioane de lei reprezintă subvenţia de la stat pentru transportul călătorilor cu metroul. Metrorex a finalizat anul 2011 pe zero, după ce în anii 2009 şi 2010 a avut pierderi cumulate de peste 170 de milioane de lei.

Mutarea companiei sub tutela Primă­riei ar putea intra şi în vizorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), având în vedere că Metrorex se află pe lista companiilor de stat monitorizate de FMI.

"Mutarea din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Primăriei nu este o măsură bună, pentru că până la urmă metroul este o cale ferată sofisticată, ce ar trebui să fie în subordinea Ministerului, care dispune de instituţii tehnice şi de siguranţă care pot ţine sub control metroul bucureştean. Una este structura din Minister şi alta cea de la Primărie. Mai mult, cel mai greu va fi ca Primăria să asigure subvenţia anuală de circa 350 mil. lei pe care Metrorex o primeşte", spun surse apropiate situaţiei. Aceleaşi surse afirmă că iniţial s-a dorit ca partea de exploatare a metroului să intre sub tutela Primăriei, în timp ce divizia de investiţii să rămână la Ministerul Transporturilor, însă premierul nu a fost de acord cu acest compromis.

Una dintre problemele care s-au pus de-a lungul timpului cu privire la situaţia Metrorex este legată de faptul că deşi reţeaua de metrou este folosită de bucureşteni, subvenţiile pentru transportul subteran sunt oferite de guvern, din taxe şi impozite achitate de întreaga populaţie a ţării.

Primarul general Sorin Oprescu a declarat că preluarea Metrorex este un proces complex şi totodată firesc, pentru a exista şi în Bucureşti, ca în toate marile capitale europene, o singură autoritate care să gestioneze un sistem de transport public integrat.

Potrivit primarului general, o echipă de lucru, formată din reprezentanţi ai municipalitatii şi experţi ai Guvernului, analizează îmbunătăţirea calităţii şi performanţa serviciului de transport public în Capitală, unul dintre punctele de pe agenda de lucru fiind preluarea de către Primărie a Metrorex.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO