Eveniment

Ponta spune că va negocia cu şeful OMV ca redevenţele să fie majorate mai devreme de 2015

Ponta spune că va negocia cu şeful OMV ca redevenţele să fie majorate mai devreme de 2015

Foto Silviu Matei

Autor: Mediafax

01.02.2013, 00:06 627

Guvernul intenţionează să majoreze nivelul redevenţelor percepute producătorilor de petrol şi gaze mai devreme de anul 2015, a declarat premierul Victor Ponta, aflat la Viena, precizând că va discuta, joi, pe această temă cu cu managerul general al OMV, proprietarul companiei Petrom.

"Este intenţia noastră nu doar de a creşte redevenţele, lucru care este posibil din 2014, dar inclusiv dacă găsim o soluţie ca această creştere să se aplice mai repede decât era prevăzut în contractul de privatizare (al Petrom - n. red.), dar asta trebuie negociat. Trebuie să vedem, din punctul de vedere al veniturilor bugetare, care este soluţia începând cu 2014 şi cum facem pe de-o parte să încurajăm în continuare investiţiile în energie, nu doar ale OMV, ci ale tuturor celorlalte companii, şi pe de altă parte să avem şi încasări bugetare pentru a susţine programele economice, sociale şi de investiţii", a spus Ponta, aflat la Viena.

Companiile care produc petrol şi gaze naturale plătesc în prezent redevenţe cuprinse între 3,5% şi 13,5% din producţie, în funcţie de tipul zăcămintelor de hidrocarburi. Aceste niveluri ale redevenţelor au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în decembrie 2014 inclusiv, fiind stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV. Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, a declarat recent că este necesar ca redevenţele pentru producţia de petrol şi gaze să crească şi să ajungă la nivelul din Uniunea Europeană, "undeva la 20-30%, cel puţin".

La sfârşitul anului trecut, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a declarat că OMV Petrom şi Guvernul au început de câteva luni discuţiile privind redevenţele pentru petrol şi gaze, dar deocamdată sunt analizate doar "principiile" privind impactul unui nou nivel al taxelor asupra companiei şi economiei.

AFACERI DE LA ZERO