Eveniment

Ponta susţine că OUG privind ASF a fost „solicitată în mod expres“ de CE şi FMI

Daniel Chiţoiu, ministrul finan­ţelor

Daniel Chiţoiu, ministrul finan­ţelor

Autor: Roxana Pricop, Catalin Lupasteanu

30.01.2014, 21:00 551

Ordonanţa de urgenţă prin care guvernul a redus numărul membrilor boardului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi a impus o serie de criterii profesionale a fost negociată şi solicitată în mod expres de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, susţine premierul Victor Ponta.

Precizarea sa a venit ieri după ce procurorii DNA ar susţine, conform presei, că guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru a introduce un criteriu de incompatibilitate care să îl îndepăr­teze pe un vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, în urma influenţei altui membru al condu­cerii ASF, Marian Mîrzac, care ar fi urmărit să protejeze astfel interesele firmei de asigurări Carpatica, ministrul finan­ţelor Daniel Chiţoiu fiind indicat drept posibil iniţiator al ordonanţei.

„Ordonanţa prin care am redus nu­mărul board-ului şi am impus condiţii profesionale a fost negociată şi solicitată în mod expres de Comisia Europeană şi mi se pare un lucru normal şi corect. (...) Comisia Europeană a cerut guvernului, şi noi am procedat în acest sens, reducerea numărului de persoane din board-ul ASF şi introducerea unor condiţii foarte clare de competenţă profesională şi de evitare a conflictului de interese cu membrii Parlamentului. Deci, este o obligaţie, eu nu cred că cei de la DNA au zis aşa ceva, că ei ar fi trebuit să ştie că memorandumul e semnat nu doar de către guvern, e semnat şi de preşedintele ţării şi este în Parlament pentru adoptare ca proiect de lege“, a spus Ponta.

El a adăugat că ministrul delegat pentru buget Liviu Voinea va pune la dispoziţie memorandumul cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional prin care s-a cerut imperativ autorităţilor ca boardul ASF să aibă mai puţini membri, iar aceştia să aibă o anumită pregătire profesională.

În scrisoarea de intenţie a acordului de tip stand-by care a fost aprobat de boardul de la Washington al FMI pe 27 septembrie, Fondul a cerut ca „guvernanţa corporativă a noii Autorităţi de Supraveghere Financiară trebuie rapid aliniată la cele mai bune practici internaţionale“. Iar guvernul s-a angajat că „ne vom asigura că legislaţia şi că acordurile instituţionale care fac referire la ASF vor fi amendate până la finalul lunii septembrie astfel încât să se alinieze la cele mai bune practici internaţionale. Aceste lucruri au în vedere în particular dimensiunea con­siliului de conducere (până la maximum 9), cerinţe privind calificarea profesională minimă pe care trebuie să o aibă membrii ASF, protecţie statutară pentru personalul supraveghetor şi pentru instituţie şi evitarea conflictelor de interese, în special legăturile pe care aceşti membri le au cu membrii Parlamentului şi cu partidele politice. Persoane din poziţiile de senior management şi membrii Consiliului va trebui să respecte principiile amendate de guvernanţă corporativă. ASF va creşte transparenţa şi va face publice toate comisioanele şi tarifele pe care le percepe entităţilor supravegheate“, potrivit scrisorii de intenţie studiată pe 7 octombrie 2013 de Ziarul Financiar.

Cu toate acestea, până la închiderea ediţiei, guvernul nu a făcut public acest document şi nu este clar dacă FMI a cerut în mod expres reducerea numă­rului de membri ai Consiliului ASF. În octombrie, guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, reducerea componenţei Consiliului ASF de la 11 la 9 membri, deşi prevederea a fost inclusă şi într-un proiect de lege aprobat de Camera Deputaţilor şi trimis la Senat.

„Înţeleg declaraţiile politice, dar, când e vorba de acorduri internaţionale, vreau să fim foarte precişi. Nu ştiu cine lucrează sau nu la ASF, e în subordinea Parlamentului, nu a guvernului“, a mai spus ieri Ponta.

Omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, şi fostul director general al Carpatica Asig, Marian Mîrzac, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată de Tribunalul Bucureşti, miercuri-seară, la propunerea procurorilor DNA care instrumentează dosarul „Carpatica“. Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig, în prezent membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară, este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, trafic de influenţă, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Pe de altă parte, soţia ministrului finanţelor, Laura Elena Chiţoiu, director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) la data faptelor, este urmărită penal, fiind acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO