• Leu / EUR4.6478
  • Leu / GBP5.1631
  • Leu / USD4.0820
Eveniment

Poşta Română intră în secolul XXI şi introduce plata cu cardul. Până la finalul anului această opţiune va fi valabilă în 1.000 de oficii poştale

Poşta Română intră în secolul XXI şi introduce plata cu cardul. Până la finalul anului această opţiune va fi valabilă în 1.000 de oficii poştale

Autor: Alina Botezatu

12 oct 2018 503

Poşta Română a început dotarea subunităţilor sale cu terminale POS, în prezent, 50 de subunităţi poştale din ţară permiţând efectuarea de plăţi cu cardul bancar, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri. Alte 950 de oficii vor oferi această facilitate, până la finalul acestui an. 

Plata cu cardul se va efectua pentru următoarele servicii poştale: vânzare de mărfuri, timbre poştale, timbre fiscale, timbre judiciare, mandate încasare facturi, trimiteri de corespondenţă internă şi internaţională, trimiteri de colete interne şi internaţionale, servicii poştale express interne şi internaţionale.

Astfel, cetăţenii pot beneficia de terminale POS în subunităţile din Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Braşov, Constanţa, Oradea, Târgu Mureş etc.

Terminalele POS se vor instala cu prioritate în subunităţi poştale informatizate din mediul urban, în mod etapizat, având în vedere dimensiunea reţelei Poştei Române şi necesităţile de ordin tehnic (instalare echipamente, instruire salariaţi, service şi mentenanţă etc.).

„După capitalizarea recentă a companiei, Poşta Română este într-un trend ascendent, lucru care se va vedea şi pe parcursul anului viitor, în ceea ce priveşte investiţiile”, a declarat Mircea Tudosie, directorul general al Poştei Române.

Petru Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a susţinut că, de la preluarea mandatului de ministru al Comunicaţiilor, prioritatea sa, în ceea ce priveşte Poşta Română, a vizat deblocarea procesului de capitalizare. „Astăzi, când această importantă etapă de redresarea a celui mai mare operator de servicii poştale din ţară este în linie dreaptă, putem să ne canalizăm toată atenţia pe dezvoltarea şi modernizarea Poştei”, a completat Cojocaru.

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6478
Diferență: -0,1547
Ieri: 4.6550
Azi: 4.0820
Diferență: -0,6015
Ieri: 4.1067
Azi: 5.1631
Diferență: -0,2935
Ieri: 5.1783
Azi: 4.1177
Diferență: -0,1794
Ieri: 4.1251