Eveniment

Poveste de dragoste: Unu câte unu, marii constructori auto germani fac manevre de consolidare a prezenţei pe piaţa auto a Rusiei

Poveste de dragoste: Unu câte unu, marii constructori...

Autor: Bogdan Cojocaru

22.06.2017, 19:54 1658

Unu câte unu, marii constructori auto germani fac manevre de consolidare a prezenţei pe piaţa auto a Rusiei, una în care în urmă cu câţiva ani îşi puseseră mari speranţe de creştere.

În noiembrie 2013, CEO-ul de atunci al VW Martin Winterkorn spunea că Rusia este piaţa europeană numărul unu ca importanţă strategică pentru creştere şi anunţa plănuri măreţe, investiţii de sute de milioane de euro. Intenţii ambiţioase aveau mai toţi marii constructori auto ai lumii. General Motors, Ford şi Renault investeau masiv în Rusia, o piaţă despre care se spunea că va deveni cea mai mare a lumii până în 2020.

Apoi a venit invadarea peninsulei Crimea de către Rusia şi sancţiunile economice şi financiare prin care Occidentul pedepseşte Moscova pentru destabilizarea Ucrainei. De asemenea, piaţa auto rusească a resimţit din plin impactul economic al prăbuşirii preţurilor petrolului, iar şocul a lovit în producătorii auto străini. În 2015, Opel, atunci divizie a General Motors, anunţa retragerea din Rusia, iar mulţi se temeau că alţii îi vor urma exemplul. 

Acum, constructorii auto germani VW, Daimler şi BMW îşi fac planuri de întărire a poziţiei pe piaţa rusească. Între timp, Winterkorn a plecat, iar în plin scandal din cauza dispozitivelor cu care şi-a dotat motoarele diesel pentru a trişa în testele de poluare, VW şi-a făcut un prieten pe Volga  căruia îi va furniza tocmai astfel de motoare pe motorină. Acest prieten este GAZ, unul dintre cei mai populari constructori auto ruşi.

De asemenea, VW va reîncepe producţia unor modele Audi în Rusia.

Mai multe detalii nu există, scrie revista WardsAuto, care a remarcat că repornirea liniilor de producţie va permite companiei să furnizeze maşini agenţiilor şi instituţiilor de stat din Rusia. Actualele legi permit ca la nivel guvernamental să fie folosite doar maşini construite pe plan local. VW suspendase la începutul anului producţia de Audi A6 şi A8 la fabrica de la Kaluga din cauza cererii reduse şi a deprecierii continue a rublei. La această fabrică VW mai produce modelele VW Tiguan, VW Polo şi Skoda Rapid şi motoare. La Nizhny Novgorod, compania asamblează Skoda Yeti, Skoda Octavia şi Volkswagen Jetta.

Un alt mare constructor auto german, BMW, ia în considerare construirea unei uzine de asamblare în Rusia. WardsAuto speculează că BMW ar putea prelua fabrica de la St. Petersburg abandonată de GM în 2015 când grupul american şi-a închis operaţiunile ruseşti. Fabrica ar produce mai întâi componente, apoi maşini. Automobile BMW sunt asamblate acum la Kaliningrad de compania Avtovor.

Daimler a decis să construiască de la zero o uzină în regiunea Moscova, în parteneriat cu KAMAZ. Lucrările au început marţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO