• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Eveniment

Pregătiri pentru iarnă: Noile norme de stocare a gazelor impun ţărilor UE să umple instalaţiile la 80% până în noiembrie

Pregătiri pentru iarnă: Noile norme de stocare a gazelor impun ţărilor UE să umple instalaţiile la 80% până în noiembrie

Autor: Cosmin Pirv

27.06.2022, 15:35 48

Noile norme de stocare a gazelor, adoptate luni, impun statelor membre ale UE să umple instalaţiile de stocare la 80% până în noiembrie 2022 şi la 90% în anii următori.

Potrivit unui comunicat al CE, în faţa ameninţării întreruperii aprovizionării de către Rusia, Regulamentul UE privind stocarea gazelor impune ca rezervele de gaze ale Europei să fie refăcute înainte de iarnă, iar gestionarea acestora să fie protejată de interferenţe externe.

Astfel, cele 18 state membre care dispun de instalaţii subterane de stocare a gazelor au obligaţia de a atinge 80 % din capacitatea lor de stocare până la 1 noiembrie şi sunt încurajate să tindă spre 85 %. În anii următori, obiectivul va fi de 90 % din capacitate.

Statele membre care nu dispun de infrastructură de stocare trebuie să încheie acorduri bilaterale privind stocarea unor cantităţi suficiente pentru utilizarea proprie în ţările vecine, într-un spirit de solidaritate.

Instalaţiile de stocare a gazelor vor fi considerate de acum infrastructuri critice şi toţi operatorii de înmagazinare din UE vor trebui să treacă printr-un nou proces de certificare pentru a reduce riscurile de interferenţe externe.

Normele au fost adoptate în timp record datorită disponibilităţii Parlamentului şi a Consiliului de a examina propunerea legislativă în regim de urgenţă, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, arată reprezentanţii Comisiei Europene.

„Aş dori să aduc un omagiu abordării pozitive şi constructive pe care Parlamentul şi Consiliul au avut-o cu privire la această propunere. Aceasta este o declaraţie importantă de unitate, hotărâre şi viteză de acţiune a UE în faţa intenţiilor Kremlinului de a folosi exporturile de gaze drept arme. În prezent, este esenţial să facem presiuni în ceea ce priveşte îndeplinirea noilor obiective de stocare şi să ne intensificăm gradul de pregătire în cazul în care situaţia se deteriorează şi mai mult”, a declarat Kadri Simson, comisarul pentru energie.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060