♦ În total, 60% dintre salariaţii din România care au studii superioare sunt femei ♦ Cu alte cuvinte, femeile sunt mult mai prezente în segmentul forţei de muncă cu pregătire universitară.
Dimineaţa, în metrou sau în clădirile de birouri din Bucureşti şi din marile oraşe, o realitate uşor de observat este că multe dintre persoanele care merg spre joburi în corporaţii, bănci, instituţii sau firme de consultanţă sunt femei. Statisticile confirmă această realitate: femeile sunt majoritare în rândul angajaţilor cu studii superioare din România.
Potrivit studiului „Disparităţi salariale – factori de influenţă”, realizat de Institutul Naţional de Statistică pe baza anchetei privind structura câştigurilor salariale, 36,5% dintre salariaţii din România au studii superioare, iar în această categorie femeile sunt predominante, reprezentând 58,5%.