Eveniment

Premierul Dăncilă este categorică: Nu vor fi PSD-işti care să voteze moţiunea. Moţiunea nu va trece

Premierul Dăncilă este categorică: Nu vor fi PSD-işti care să voteze moţiunea. Moţiunea nu va trece

Autor: Laura Petrescu, Mediafax

01.10.2019, 11:32 121

Viorica Dăncilă spune că nu vor fi PSD-işti care să voteze moţiunea de cenzură şi aceasta nu va trece.

Premierul a spus la Ploieşti că moţiunea de cenzură nu va trce, deoarece există „destui oameni responsabili în Parlament, indiferent de partidul din care fac parte”.

Dăncilă a afirmat că atunci când se depune o moţiune de cenzură trebuie să existe un program de guvernare şi o alternativă. „Nu putem lucra dezordonat. Când e vorba de stabilitatea României, acest lucru trebuie să primeze. În Parlament sunt oameni care se gândesc la această ţară, moţiunea nu va trece”, a spus Dăncilă.

Întrebată ce măsuri va lua împotriva PSD-iştilor care vor vota moţiunea, Dăncilă a răspuns: „Nu vor fi PSD-işti care vor vota la moţiunea de cenzură”.

Liberalii depun, marţi, moţiunea de cenzură la Parlament, a anunţat Ludovic Orban. Liderul PNL a precizat că Opoziţia a strâns 237 de semnături, inclusiv de la parlamentari ai PSD, în condiţiile în care pentru demiterea Guvernului sunt necesare 233 de voturi.

Toţi cei 237 de parlamentari care au semnat moţiunea de cenzură iniţiată de PNL au acceptat să voteze la vedere în momentul în care moţiunea va fi dezbătută în Parlament, a anunţat Adrian Oros, vicepreşedinte al PNL.

PNL, USR, PMP, UDMR, ALDE, cât şi o parte a grupulului parlamentar al minorităţilor naţionale, au semnat moţiunea de cenzură. De asemenea, câţiva aleşi ai PSD au semnat pentru demersul opoziţiei.

Parlamentarii Pro România s-au arătat şi ei dispuşi să suţină moţiunea la votul în Parlament.

Numele moţiunii de cenzură iniţiată de PNL este „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”. În textul documentului obţinut de MEDIAFAX, Opoziţia vorbeşte despre şansele pe care România le-a ratat în perioada guvernării PSD şi despre „incompetenţa” premierului Viorica Dăncilă.

Partidele de Opoziţie susţin, în textul moţiunii de cenzură, că Guvernul Dăncilă poate fi numit „guvernul şanselor ratate pentru România”. Totodată, în document este precizat că România a pierdut aproape 6,4 miliarde de euro din fondurile europene alocate ţării noastre.

O altă „ratare” amintită de partidele de opoziţie în moţiune vizează autostrăzile. Încă un motiv pentru demiterea Guvernului Dăncilă îl reprezintă taxele introduse prin Ordonanţa „Lăcomiei”. Şi noul an şcolar este un argument al Opoziţiei invocat în moţiunea de cenzură.

Opoziţia îi reproşează premierului Viorica Dăncilă că nu a eliminat recursul compensatoriu, astfel au fost eliberate persoane condamnate pentru infracţiuni cu violenţă, care între timp au şi recidivat.

Formaţiunile din Opoziţie propun ca soluţie un guvern mai suplu, cu doar 15 ministere, o echipă formată din oameni competenţi.

„Putem să anticipăm încă de acum faptul că soluţia benefică pentru România înseamnă un guvern suplu, european, cu 15 ministere, format dintr-o echipă de oameni competenţi, care au demonstrat profesionalism, integritate şi responsabilitate în întreaga lor carieră. Soluţia după demiterea Guvernului PSD mai înseamnă adoptarea unui program de guvernare responsabil, orientat către dezvoltarea şi modernizarea ţării şi către prosperitatea reală a fiecărui român. Astfel, vom putea reaşeza România pe drumul ei firesc: prin investiţii publice majore, prin utilizarea fondurilor europene, printr-o creştere economică solidă bazată pe producţie şi exporturi, prin servicii publice de cea mai bună calitate”, arată textul moţiunii de cenzură.

AFACERI DE LA ZERO