Eveniment

Premierul desemnat Ludovic Orban: Nu accept ca PSD să îmi evalueze miniştri. Mergem cu Guvernul pe care l-am anunţat

Premierul desemnat Ludovic Orban: Nu accept ca PSD să...

Autor: Elena Crangasu

04.11.2019, 12:59 104

Premierul desemnat Ludovic Orban a afirmat, luni, că va merge în continuare cu formula de Guvern pe care a anunţat-o, deşi trei dintre miniştri propuşi au primit aviz negativ la audierile din comisii. El a susţinut că nu acceptă ca PSD să îi evalueze pe liberali.

„Nu accept PSD să-mi evalueze miniştrii, pe de o parte, pentru că PSD a avut majoritate în aceste comisii şi a votat politic, fără nicio legătură cu calitate programului şi cu calitatea prestaţiei miniştrilor. Ca atare, mergem cu Guvernul pe care l-am anunţat şi ne prezentăm în Parlament cu acest Guvern”, a spus Ludovic Orban, întrebat dacă va reconsidera formula Guvernului, după cum Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, i-a sugerat, în contextul avizelor negative primite de cei trei miniştri.

Parlamentarii se întrunesc, luni, de la ora 14:00, în şedinţă comună de plen, pentru a vota învestirea Guvernului Orban. Pentru a putea fi învestit sunt necesare cel puţin 233 de voturi, pe care premierul desemnat susţine că le are.

Marţi şi miercuri au avut loc audierile în comisiile de specialitate din Parlament ale miniştrilor desemnaţi pentru a face parte din Guvernul Orban. Din cei 16 miniştri propuşi, trei dintre ei, respectiv Florin Cîţu, propus la Finanţe, Ion Ştefan, propunerea pentru Dezvoltare şi Violeta Alexandru, propusă la Ministerul Muncii au înregistrat avize negative.

Călin Popescu Tăriceanu a susţinut că Ludovic Orban va trebui să dea o explicaţie cu formula guvernamentală pe care o promovează în continuare, în ciuda celor trei avize negative primite în comisiile de specialitate, la audieri.

Ludovic Orban a afirmat, luni, că între 237 şi 243 parlamentari vor vota învestirea Guvernului, în plenul reunit de la ora 14:00. El a susţinut că doi parlamentari din partidele care au anunţat sprijinul Guvernului vor fi absenţi, respectiv un deputat ALDE şi un senator USR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO