Eveniment

Premierul Ludovic Orban: România trebuie să vină cu un plan care să prevadă toate domeniile afectate de Green Deal. Vom primi 750 de milioane de euro compensaţii pentru tranziţia energetică

Premierul Ludovic Orban: România trebuie să vină cu un...

Autor: Mihai Gongoroi, Mediafax

20.02.2020, 17:34 1187

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat, joi, că România trebuie să vină cu un plan care să prevadă toate domeniile afectate de Green Deal-ul european, pentru că există „o adevărată religie” la Bruxelles asupra subiectului.

Acesta a spus joi, la conferinţa „Green Deal România - Finanţare, strategie, provocări şi soluţii” că România va primi 750 de milioane de euro compensaţii pentru tranziţia energetică.

„Povestea asta cu Green-deal-ul a apărut aşa, oarecum pe nepusă masă, iar ambiţia obiectivelor stabilite până în 2050 de Comisia Europeană a surprins pe mulţi. La ora actuală, la Bruxelles, cel puţin la nivelul Comisiei Europene, dar nu numai, este o adevărată religie cu Green-deal-ul şi aproape orice argument încerci să pui în discuţie este respins ab initio şi există, practic, un angajament total pentru obiectivele stabilite, de neutralitate până în 2050 şi de reducere până în 2030 cu 55% a emisiilor de gaze de seră, de gaze care provoacă efectul de seră sau dioxid de carbon. Green-deal-ul înseamnă şi multe proiecte de regulamente care urmează să fie dezbătute şi vor trebui urmărite cu maximă atenţie, iar noi să fim implicaţi în aceste dezbateri. Realitatea este dată de cum sunt împărţiţi banii din Just Transition Fund. Din 7,5 miliarde de euro, 750 de milioane, adică 10% din bani, sunt alocaţi teoretic României de proiectul care există astăzi. Ceea ce înseamnă că România este printre ţările cele mai afectate, fiind pe locul trei ca alocare financiară după Polonia, care are 78% producţie de energie pe cărbune, şi Germania, cu vreo 880 de milioane", a spus Ludovic Orban.

Premierul interimar susţine că România trebuie să se acomodeze cu ideea şi va trebui să respecte obiectivele asumate la nivel european. Planul României pentru tranziţia energetică trebuie să prevadă cu claritate toate domeniile care vor fi afectate, a afirmat Orban.

„Trebuie să ne acomodăm cu această idee şi va trebui să respectăm aceste obiective. Nu cred că există modalităţi de a putea evita atingerea obiectivelor care sunt stabilite. E o determinare mult prea mare la nivel european pentru ca să fie permise întârzieri sau perioade de păsuire. Ca atare va trebui să ne facem un plan, iar acel plan trebuie să prevadă cu claritate toate domeniile care vor fi afectate, inclusiv transporturi, energie, agricultură, că am văzut că sunt foarte ambiţioşi şi pe zona agricolă. Trebuie să vedem exact efectele, să ştim ce activităţi economice vor fi afectate şi mai ales cum putem să îndepărtăm sau, în mare parte, să prevenim efectele pe care le pot genera diferitele reglementări aferente Green-deal-ului", a spus premierul interimar.

Acesta a adăugat că emisiile vor fi reduse prin trecerea pe maşini electrice, numai că aceasta va duce la creşterea consumului de energie electrică. Pe de altă parte, a mai spus Orban, să produci energie electrică numai din vânt, soare şi apă e destul de complicat.

„E destul de complicat şi aici trebuie foarte clar să fim implicaţi în toate negocierile pentru ca să ne rămână măcar nişte soluţii pentru a putea să ne adaptăm şi să şi asigurăm consumul de energie necesar. Pentru că aici trebuie să fim foarte realişti, România nu e în centrul Europei, nu e înconjurată de ţări europene astfel încât să poată să obţină energie din ţările din jur. România este într-o margine a Europei, ne învecinăm cu Marea Neagră. Sigur, poate producem energie electrică din valuri sau din vânt, din briza mării, nu e exclus nici asta. În rest, nu avem foarte mari producători de energie în jur care să ne poată ajuta în situaţii în care noi nu putem asigura consumul de energie", a afirmat Orban.

Premierul interimar a mai spus că planul naţional pentru tranziţia energetică trebuie făcut de zona guvernamentală în colaborare cu mediul privat şi toţi cei care sunt afectaţi de Green-deal-ul european.

„Trebuie să investim mai mult în cercetare, în inovare, pentru a găsi soluţii potrivite care să poată să ne permită menţinerea competitivităţii, dar oricum adaptarea şi trecerea spre o economie care să ţină cont de ceea ce se vrea astăzi în Europa”, a conchis Ludovic Orban.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO