• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Eveniment

Premierul Viorica Dăncilă: Industria petrolieră are un viitor important în regiune. Vreau să creştem competitivitatea

Premierul Viorica Dăncilă: Industria petrolieră are un viitor important în regiune. Vreau să creştem competitivitatea

Autor: Diana Grigore

08.09.2019, 11:00 302

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Petrolistului. Şeful Executivului a afirmat că această industrie este importantă pentru România şi trebuie crescută competitivitatea sectorului.

„Astăzi, vă spun cu toată credinţa că această industrie are un viitor important în regiune şi are o însemnătate deosebită, atât pentru ţară, cât şi pentru români şi familiile lor. Vă îndemn să rămâneţi uniţi şi activi. Eu şi Guvernul României vă suntem parteneri. Vreau să creştem competitivitatea sectorului şi lupt pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să aibă parte de condiţii mai bune de muncă. Pe această cale, vă asigur că toate eforturile vă sunt apreciate, aşa cum se cuvine. Cu oameni ca dumneavoastră, sunt convinsă că vom reuşi să dezvoltăm şi să valorificăm resursele ţării noastre. Vă mulţumesc pentru devotamentul şi implicarea de care daţi dovadă zilnic”, a afirmat Viorica Dăncilă, într-un comunicat de presă transmis de către Guvern.

Premierul a adăugat că se simte apropiat de domeniul petrolier, deoarece este domeniul în care s-a format profesional.

„Domeniul în care activaţi este şi domeniul în care m-am format profesional, de care mă simt în continuare apropiată. Ştiu cât de multă energie dedică breasla noastră pentru profesie, pentru rezultatul final. Ştiu, din proprie experienţă, că munca pe care o faceţi nu este una uşoară, dar este frumoasă, este o meserie în care exploraţi în permanenţă. Noi, românii, avem un motiv de mândrie şi în acest domeniu: prima rafinărie de petrol de tip industrial din lume a apărut chiar lângă Ploieşti. De acest oraş mă vor lega mereu amintiri frumoase: este oraşul în care am urmat liceul, în care am descoperit în jurul meu oameni dedicaţi profesiei, pe care o consideram pe cât de dificilă, pe atât de interesantă. De aceea, am şi decis să mă orientez spre o facultate de profil. Ulterior, în cei 12 ani în care am activat ca inginer petrolist, am simţit că învăţ ceva nou în fiecare zi”, subliniază Dăncilă.

În încheiere, şeful Executivului le-a urat tuturor celor care lucrează în domeniul petrolier „sănătate şi cât mai multe împliniri pe toate planurile şi la mulţi ani”.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246