"Premierul României Victor Ponta, inculpat pentru corupţie", scrie postul britanic BBC. "Premierul român, Victor Ponta, a fost inculpat pentru trei capete de acuzare privind acte de corupţie. Ponta este acuzat de fraudă, evaziune fiscală şi spălare de bani", relatează postul britanic, precizând că premierul susţine că este nevinovat.
"Premierul României, social-democratul Victor Ponta, a fost pus sub acuzare pentru corupţie, pentru fapte datând din perioada în care era avocat", relatează Agenţia France-Presse.
"Premierul Ponta este acuzat de comiterea a 17 infracţiuni de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani în perioada 2007-2011, când era avocat", subliniază AFP.
"Procurorii l-au inculpat pe premierul Victor Ponta în cadrul unei ample investigaţii de corupţie. (...). Ponta este primul premier în funcţie al României pus sub acuzare şi ale cărui active au fost puse sub sechestru", notează agenţia Associated Press.
Statutul premierului Ponta a fost schimbat din suspect în inculpat, luni, într-o anchetă DNA care îl vizează şi pe fostul ministru al Transporturilor Dan Şova, comentează agenţia Bloomberg.
"Procurorii anticorupţie l-au pus sub acuzare pe premierul Victor Ponta în cadrul unei investigaţii penale privind fals în înscrisuri, evaziune fiscală şi spălare de bani", relatează agenţia Reuters.
Victor Ponta a fost inculpat, luni, în dosarul în care este urmărit penal, alături de Dan Şova, iar procurorii urmează să identifice bunurile acestuia, pentru ca o parte să fie puse sub sechestru, au declarat surse judiciare, precizând că premierul nu a dat luni o declaraţie la DNA, folosindu-se de dreptul la tăcere.