Eveniment

Preşedintele american Joe Biden a evocat problema drepturilor omului în China şi a cerut reducerea tensiunilor în Taiwan

Preşedintele american Joe Biden a evocat problema...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

14.11.2022, 19:28 146

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a evocat, la întâlnirea pe care a avut-o în Indonezia cu omologul său chinez, Xi Jinping, situaţia drepturilor omului în China şi a reafirmat că nu doreşte modificarea statutului Taiwanului, dar a cerut reducerea presiunilor militare exercitate de Beijing.

"Preşedintele Biden a exprimat preocupări privind practicile autorităţilor chineze în regiunile Xinjiang, Tibet şi Hong Kong, precum şi în general asupra drepturilor omului. În privinţa Taiwanului, a explicat detaliat că politica «o singură China» nu s-a schimbat, că Statele Unite se opun modificării unilaterale a statutului de către oricare dintre părţi şi că lumea este interesată de menţinerea păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan. Biden a formulat obiecţii faţă de acţiunile coercitive şi din ce în ce mai agresive ale Chinei asupra Taiwanului, care subminează pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan şi în regiunea extinsă, periclitând prosperitatea globală", anunţă Preşedinţia SUA, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

Preşedintele SUA a exprimat "preocupări" în legătură cu "practici nespecifice economiei de piaţă" atribuite Chinei şi a cerut rezolvarea rapidă a cazurilor cetăţenilor americani deţinuţi în China.

Administraţia Chinei a reacţionat vehement la vizita efectuată în august la Taipei de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA. Beijingul a efectuat cele mai ample exerciţii militare în jurul Taiwanului şi a avertizat că ar putea revizui relaţiile cu Washingtonul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO