• Leu / EUR4.8026
  • Leu / GBP5.7406
  • Leu / USD4.4462
Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis, despre legea majorării alocaţiilor pentru copii: Nu am de gând să refuz promulgarea

Preşedintele Klaus Iohannis, despre legea majorării alocaţiilor pentru copii: Nu am de gând să refuz promulgarea

Autor: Ana Petrescu, Mediafax

09.01.2020, 18:29 246

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat ce va face cu legea care vizează majorarea alocaţiilor pentru copii, că în prezent nu are de gând să refuze promulgarea actului normativ. Şeful statului a precizat că termenul pentru promulgare este 18 ianuarie.

„Proiectul de lege are termen de promulgare 18 ianuarie. La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar ea se află în analiză şi nişte lămuriri din partea Guvernului, fiindcă nu sunt sume în buget şi Guvernul trebuie să vină cu soluţii. Dar în momentul acesta nu refuz promulgarea”, a afirmat Klaus Iohannis, joi la Palatul Cotroceni, întrebat despre subiect.

Întrebat despre posibile surse de finanţare pentru o astfel de măsură, şeful statului a adăugat că există variante în acest sens.

„Există variante cu siguranţă, însă trebuie să fim realişti, prima rectificare de buget se poate face abia la mijlocul anului”, a conchis Iohannis.

Ludovic Orban a anunţat, luni, că PNL ia în calcul patru variante pentru sancţionarea proiectului de lege al PSD care a trecut de Parlament privind creşterea alocaţiilor. Printre variante se numără atacarea la CCR, prorogarea termenului de intrare în vigoare sau angajarea răspunderii Guvernului.

În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a votat, decizional, iniţiativa legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8026
Diferență: 0,4014
Ieri: 4.7834
Azi: 4.4462
Diferență: 0,3498
Ieri: 4.4307
Azi: 5.7406
Diferență: 0,5817
Ieri: 5.7074
Azi: 4.5258
Diferență: 0,3993
Ieri: 4.5078