Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis, după şedinţa CSAT pe tema coronavirusului: Nu există motive de panică. Am cerut suplimentarea măsurilor de control la frontieră

Preşedintele Klaus Iohannis, după şedinţa CSAT pe...

Autor: Departamentul Politic

26.02.2020, 15:30 237

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pe tema coronavirusului, că nu există motive de panică, precizând, totodată, că a cerut suplimentrarea măsurilor de control la intrările în ţară, atât în vămi, cât şi în aeroporturi şi porturi.

„Până în acest moment nu avem nici un caz confirmat de infecţie cu coronavirus în România. Acum câteva minute am primit rezultatele din Gorj, care sunt negative. Nivelul de mobilizare trebuie să rămână ridicat pentru că ne confruntăm cu o urgenţă medicală globală. Toate statele sunt vulnerabile în faţa unui virus care nu ţine cont de graniţe geografice”, a spus Iohannis.

Şeful statului a adăugat că, în urma analizării datelor în cadrul şedinţei CSAT, instituţiile responsabile au luat la timp măsurile necesare pentru a preveni contaminările.

Preşedintele României a spus că a decis şi suplimentarea măsurilor de control pentru identificarea potenţialilor bolnavi cu probleme respiratorii la frontiere. Ministerul Sănătăţii va fi instituţia care va asigura personalul medical necesar în punctele de trecere a fontierei.

„Am hotărât ca pe lângă măsurile deja stabilite, să fie suplimentate măsurile de control, pentru identificarea potenţialilor bolnavi cu afecţiuni respiratorii şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus la punctele de frontieră terestră, maritimă, fluvială şi aeriană. Ministerul Sănătăţii va asigura personalul medical necesar în aceste puncte de trecere a frontierei, cu specialişti din cadrul direcţiilor de sănătate publică, inclusiv prin detaşare din alte judeţe şi unităţi sanitare. În eventualitatea – atenţie - eventualitatea confirmării unor cazuri de coronavirus pe teritoriul României, este esenţială protecţia personalului medical care ia contact cu persoanele infectate.Ca atare, autorităţile trebuie să asigure personalului medical toate dotările necesare, inclusiv, sigur, echipamentul de protecţie.Am luat, astfel, în cadrul CSAT decizia alocării de către Guvernul României a resurselor financiare pentru achiziţia de echipamente individuale de protecţie, camere de izolare cu presiune negativă, izolete cu presiune negativă pentru transport pe targă şi medicamente”, a adăugat Iohannis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO