“Amnistia şi graţierea, un deziderat al unor politicieni. Dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine când este bine să apară proceduri de amnistie sau graţiere (…).O să spună unii că preşedintele bate câmpii. Dar eu cred că preşedintele trebuie să spună lucruri şi preventiv. Domnul ministru (n.r. ministrul justiţiei), nu mi-o luaţi in nume personal. Constat că ministrul justiţiei, în vâltoarea audierilor, a spus că ar fi oportună discutarea unei legi care se referă la amnistie. În acelaşi timp, preşedintele Camerei Deputaţilor este o persoana condamnată penal, preşedintele Senatului este o persoană trimisă în judecată pentru minciună penală. Astea sunt, doamnelor si domnilor, circumstanţe îngrijorătoare. Unii ar putea să spună că nu e niciun fel de problemă. Închisoarile sunt pline, bani nu avem, hai să le dăm drumul. Doar că aceste bune intenţii cred că nu sunt doar în acest domeniu. Tare mă tem că sunt politicieni urmarţi penal care ar saluta o astfel de lege, care i-ar scăpa de toate problemele. Un astfel de precednt creat ar duce la dispariţia egalităţii în faţa legii, pe o traiectorie care ar îndepărta-o de la valorile euroatlantice. Un astfel de demers, o lege care ar spăla păcatele ale unor hoţi care pot fi periculoşi, dar ar albi dosarele politicienilor, ar fi o catastrofă pentru democraţia românească domnule ministru.(…)O să mă opun cu toată greutatea funcţiei prezidenţiale unei legi a amnistiei şi graţierii.”, a spus Klaus Iohannis, în deschiderea şedinţei de plen a noului Consiliu Superior al Magistraturii.
Declaraţia preşedintelui vine după ce, miercuri, noul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, după audierile din Parlament, că va susţine o lege a amnistiei.
"O lege a amnistiei şi graţierii nu a fost susţinută de noi în campania electorală dar o astfel de lege discutată în Parlament, din punctul meu de vedere, este de bun augur. Dacă venim cu o astfel de lege, locul unde se poate discuta şi analiza este Parlamentul", le-a spus Iordache jurnaliştilor după audiere.