♦ Dacă, în prima sa vizită oficială, el s-a aflat la Chişinău – o vizită cu încărcătură simbolică, - deplasările la Berlin şi Viena ţintesc rezultate mult mai pragmatice, lasă să se înţeleagă şeful statului.
Dacă vorbim de dimensiunea economică a relaţiilor externe, ţintele vizitei preşedintelui nu sunt alese la întâmplare. Germania şi Austria ocupă locul întâi şi locul al doilea între principalii investitori străini în România (este vorba de investiţiile finale), potrivit datelor BNR pe 2023 (ultimele disponibile).
Şi schimburile comerciale, cu Germania în special, sunt bune.
„Din păcate, în acest moment, componenta economică a activităţii noastre externe este extrem, extrem de slabă, şi am vorbit de mai multe ori cu doamna ministru (de externe – n. red.) despre cum putem să remediem această componentă”, a spus ieri preşedintele, în prima sa conferinţă de presă de după anunţarea de către guvern a pachetului financiar pentru redresarea deficitului bugetar.