Eveniment

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu: Dacă moţiunea alianţei USR AUR va ajunge la vot, în plen, atunci PSD o va vota

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu: Dacă moţiunea...

Autor: Cosmin Pirv

05.09.2021, 14:43 632

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că PSD va vota moţiunea depusă de USR PLUS şi AUR dacă aceasta va ajunge la vot, în plen.

„Dacă moţiunea alianţei USR AUR va ajunge la vot, în plen, atunci PSD o va vota. Dar nu să se întoarcă Barna în Guvern şi Ghinea, să nenorocească PNRR-ul, ci vom merge până la capăt, alegeri anticipate. Prin urmare, alianţa USR AUR trebuie să susţină acest demers. Dacă moţiunea alianţei USR AUR nu ajunge la vot în plen suntem dispuşi să vorbim cu USR şi AUR, să convenim un text al moţiunii, să semneze moţiunea pentru a avea cele 234 de voturi şi în 10 minute o depunem. Givernul Cîţu trebuie să plece”, a declarat Marcel Ciolacu.

Potrivit liderului social-democrat, creatorii acestei crize îşi doresc ca PSD să decidă cine câştigă, între PNL şi USR PLUS.

„Încă de joi, PSD a prezentat public moţiunea de cenzură, am arătat şi 157 de semntăruri legale. Am invitat atunci USR PLUS şi AUR să discutăm pe marginea textului şi să depunem împreună o moţiune care să aibă minimum 234 de semnături. USR PLUS a ales însă o alianţă cu AUR şi cu aroganţa specifică nu au dat niciun semn. Nu au făcut nici măcar gestul minim de a ne transmite textul moţiunii. Chiar îi felicit pe cei de la AUR că s-au folosit de USR pentru a-şi creşte vizibilitatea publică. Acum, creatorii acestei crize ar dori ca PSD să decidă cine câştigă între USR şi PNL, eventual tot PSD să stabilească şi cine câştigă congresele de la PNL sau USR. Prioritatea lor nu este rezolvarea crizei politice. USR PLUS a anunţat deja că rămâne în Guvern. (...) USR a şi recunoscut chiar că îl vrea doar pe Cîţu plecat, dar el să rămână în continuare la guvernare, să distrugă ceea ce a mai rămas”, a mai spus Ciolacu.

Acesta a anunţat că reprrezentanţii PSD vor participa la şedinţa Birourilor Permanente Reunite, convocată luni pentru a discuta calendarul moţiunii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO