Eveniment

Preţurile producţiei industriale s-au redus în ianuarie cu 2% anual, mai mult pe piaţa internă

Preţurile producţiei industriale s-au redus în...

Autor: Raluca Ghinea

02.03.2016, 09:11 180

Comparativ cu decembrie 2015, preţurile pe piaţa internă s-au diminuat cu 0,6%, iar cele de pe piaţa externă cu 0,5%.

Preţurile au scăzut cel mai mult în industria energetică, cu 2,5%, apoi în industria bunurilor intermediare, cu 0,3%, şi în cea a bunurilor de capital, cu 0,1%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Industria bunurilor de uz curent a consemnat un avans al preţurilor de 0,4%, iar cea a bunurilor de folosinţă îndelungată de 2,2%.

Faţă de ianuarie 2015, preţurile din industria energetică s-au contractat cu 6,6%, iar cele din industria bunurilor intermediare cu 3,5%.

Pe de altă parte, în industria bunurilor de capital s-au regăsit preţuri mai mari cu 0,5%, în cea a bunurilor de uz curent cu 2,2%, iar în îndustria bunurilor de folosinţă îndelungată cu 2,9%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO