• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8254
  • Leu / USD4.6322
Eveniment

Prima noapte în arest pentru Gigi Becali. Omul de afaceri dus, alături de Babiuc şi Cioflină, la Penitenciarul Rahova

Prima noapte în arest pentru Gigi Becali. Omul de afaceri dus, alături de Babiuc şi Cioflină, la Penitenciarul Rahova

Autor: Departamentul Eveniment

21.05.2013, 09:39 3003

Gigi Becali, Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină, condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoarea decise în dosarul schimbului de terenuri Becali-MApN, au fost transferaţi, luni seară, din arestul Poliţiei Capitalei, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova.

În închisoare, cei trei ar urma să stea mai întâi, timp de 21 de zile, la Secţia de carantină, pentru a fi evaluaţi şi supuşi unor investigaţii medicale.

Cei trei au fost aduşi luni seară la arestul Poliţiei Capitalei de poliţiştii care au pus în aplicare mandatele de executare a pedepsei, emise de instanţă.

Babiuc şi Cioflină au fost aduşi primii la arest, după ce au fost luaţi de poliţişti de acasă. Becali, care s-a predat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, a fost adus la arest în jurul orei 21.50, cu o maşină cu geamuri fumurii a Poliţiei.

La arestul Poliţiei Capitalei, cei trei au făcut o vizită medicală, fiind efectuate, de asemenea, şi unele formalităţi.

Deputatul Gigi Becali, finanţator al echipei Steaua, a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

Potrivit deciziei luate luni, completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat pe Becali la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

În cazul finanţatorului echipei Steaua Bucureşti - condamnat anterior la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind sechestrarea de persoane -, instanţa a revocat suspendarea executării acestei pedepse. Judecătorii au reindividualizat pedepsele de câte trei ani de închisoare primite de Becali în acel dosar şi le-au contopit cu pedeapsa de doi ani de închisoare pentru fapta din dosarul privind schimbul de terenuri.

După recontopirea pedepselor, au arătat judecătorii, Gigi Becali urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de trei ani de închisoare cu executare, din care instanţa a dispus să fie scăzută perioada 2 aprilie - 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reţinut şi arestat preventiv pentru faptele din dosarul sechestrării de persoane.

Tot în dosarul schimbului de terenuri Becali-MApN, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată.

În cazul fiicei fostului ministru al Apărării, Ioana Babiuc, instanţa a dispus menţinerea achitării decise de cei trei judecători ai instanţei de fond.

Decizia de luni a instanţei supreme, care este definitivă, a fost luată cu majoritate de voturi.

Faptele incriminate de procurorii anticorupţie în dosarul schimbului de terenuri Becali - MApN s-ar fi prescris în vara anului viitor, respectiv în iunie-iulie 2014, a declarat, pentru MEDIAFAX, unul dintre avocaţii celor condamnaţi luni de instanţa supremă.

"Darea de mită s-a prescris deja, iar celelalte infracţiuni urmau să se prescrie în iunie-iulie 2014", au spus sursele citate.

În urma eventualei prescrieri în vara anului viitor, inculpaţii condamnaţi în acest dosar ar fi scăpat de condamnări dacă magistraţii nu se pronunţau definitiv până la perioada respectivă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.6322
Diferență: -0,8625
Ieri: 4.6725
Azi: 5.8254
Diferență: -0,1217
Ieri: 5.8325
Azi: 4.7915
Diferență: -0,2768
Ieri: 4.8048