Auto

Cele mai importante cifre despre bulevardul Uranus, inaugurat duminică în Bucureşti

Cele mai importante cifre despre bulevardul Uranus,...
13.01.2014, 16:44 1973

După aproape trei ani şi jumătate de întârzieri, Primăria Capitalei a deschis ieri circulaţiei noul bulevard Uranus, diametrala Nord-Sud care leagă str. Izvor de Piaţa Victoriei. Iniţial, lucrările demarate în 2009 aveau ca termen de finalizare 18 luni, dar acestea au fost întârziate pe fondul problemelor legate de exproprieri, dar şi de demolarea pieţei Matache, ce urmează a fi reconstruită în urma unui parteneriat public-privat.

Construcţia noii artere a costat aproape 29 mil. euro fără TVA, în contextul în care suprafaţa de drum destinată automobilelor a crescut cu 50%, la 120.000 mp. În total, primăria estimează că în fiecare zi noul bulevard va fi tranzitat de 36.000 de autovehicule, care vor transporta 72.000 de călători în autoturisme şi 12.000 în mijloacele de transport în comun.

Noul bulevard funcţionează ca o alternativă pentru Calea Victoriei dar şi ruta b-dul Lascăr Ca­targiu – b-dul Magheru – b-dul Dimitrie Can­temir. Noul bulevard, chiar şi pe primul tronson între str. Izvor de lângă Palatul Parla­mentului şi Piaţa Victoriei redistribuie şi fluidifică traficul atât în zona centrală, cât şi pe arterele secundare din zonele Gara de Nord, Piaţa Victoriei, str. Dinicu Golescu, str. Ştirbei Vodă, str. Vasile Pârvan, Haşdeu, Uranus şi zona Parlamentului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO