Eveniment

Primăria Cugir a câştigat un proiect european de 3 mil. euro pentru modernizarea maternităţii din oraş

Primăria Cugir a câştigat un proiect european de 3...

Autor: Laurentiu Cotu

04.05.2018, 00:00 97

Primăria oraşului Cugir din judeţul Alba a accesat un proiect europen de aproximativ 14 mil. lei (circa 3 mil. euro) pentru reabilitarea termică a secţiei maternitate şi pediatrie a spitalului orăşenesc Cugir.

Proiectul presupune realizarea unor lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire şi instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice pentru consum propriu, cu panouri fotovoltaice şi pompe de caldură. Lucrările urmează să fie finalizate până în luna septembrie 2020.

„Cugirul s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă, pe de o parte datorită investiţiilor private din cadrul Parcului Industrial Cugir şi a vechilor facilităţi de producţie, iar pe de altă parte, a proiectelor derulate de administraţia publică locală, cu fonduri proprii sau cu resurse europene. Proiectul semnat azi va duce la scăderea facturilor de energie pentru Spitalul Orăşenesc Cugir şi va creşte confortul pacientelor şi al personalului“, a declarat Simion Creţu, director general în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO