Eveniment

Primăria Oradea investeşte 36 mil. lei în construcţia unei parcări subterane cu 460 de locuri

Primăria Oradea investeşte 36 mil. lei în construcţia...

Autor: Laurentiu Cotu

07.02.2019, 15:26 566

Primăria Oradea derulează o investiţie de aproximativ 36 mil. lei (7,6 mil. euro) în construcţia unei parcări pe trei niveluri subterane şi cu 460 de locuri pe strada Independenţei. Lucrările de construcţie sunt executate de compania orădeană Construcţii Bihor şi au ca termen de finalizare anul 2019.

’’Parcarea urmează să fie finalizată până la sfârşitul acestui an. Totodată, avem în pregătire procedura de licitaţie pentru piaţeta care va fi amenajată deasupra parcării, spaţiu care va deveni astfel unul de utilitate publică’’, a declarat Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea.

Municipiul Oradea a atras investiţii de peste 580 mil. euro în ultimii zece ani pentru dezvoltarea oraşului. Dintre acestea, 180 de milioane de euro provin din fonduri europene, 50 de milioane de euro din fonduri proprii şi 350 mil. euro din investiţii străine directe, potrivit unor informaţii oferite anterior de reprezentanţii oraşului.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO