Eveniment

Primăriile vor primi de la Guvern fonduri totale de aproape 650 milioane lei

Guvernul alocă primăriilor aproape 650 milioane lei

Mihai Răzvan Ungureanu, premierul României

Autor: Ovidiu Bărbulescu, Alexandru Moise

03.04.2012, 14:28 225

Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de aproape 650 milioane lei, pentru proiecte în derulare şi achitarea arieratelor, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, care a arătat că primăriile vor primi fonduri totale de 648 milioane lei (echivalent a 148 milioane euro).

Banii vor fi alocaţi din Fondul de rezervă bugetară, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA.

Surse oficiale au declarat anterior că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a rămas în şedinţa de guvern doar cu miniştrii pentru a discuta despre fondurile care urmau să fie alocate primăriilor, consilierii care participaseră la şedinţă părăsind sala în care se aflau titularii portofoliilor ministeriale.

Luni dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a convins coaliţia ca fondurile către administraţiile publice să fie alocate pe baza a două principii, respectiv pentru proiecte europene în derulare care necesită cofinanţare şi pentru achitarea arieratelor.

El a arătat în acelaşi timp că fondurile către autorităţile locale nu vor fi alocate pe criterii politice, dar că anumite primării au dificultăţi de plată mai mari din cauza relaţiei mai puţin bune cu consiliile judeţene, iar Guvernul încearcă să compenseze acest decalaj.

Săptămâna trecută, după disputele din coaliţie privind alocarea acestor fonduri către primării, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat că există 25 de consilii judeţene conduse de opoziţie în care primarii PDL nu au primit niciun ban şi care ar trebui să beneficieze de alocări.

"Poziţia asta că «eu nu fac cadouri electorale, că eu îmi iau ministru de finanţe care iarăşi e independent şi noi ne gândim la binele ţării şi nu ne interesează» are o contribuţie în reacţiile pe care le au liderii de partid", a spus Preda, vorbind astfel şi despre problemele apărute în cadrul PDL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO